Tags
Exista niste cuvinte pe care unii nu le-ar spune nici sub tortura. Cand te uiti la ei cat de inversunati sunt in a nu le spune, mai ca-ti vine sa crezi ca daca, Doamne fereste, ar fi obligati sa le rosteasca, ar face implozie. Daca nu ar fi enervanti, ti-ar fi si mila.
Am gresit. M-am inselat. Ai dreptate.
Sigur cunoasteti si voi cativa oameni de genul asta. Perfectul. Genul care, daca spune o aiureala la un moment dat (ca toti mai spunem si d-astea), e in stare dupa aia sa iti explice vreo 25 de zile cum ca de fapt nu a gresit. Te inseli tu. El are dreptate. Nu conteaza cat e de evident, nu conteaza ca tot universul e de partea ta de data asta, stie el ca tot universul se inseala, va explica el. Sau, in cel mai bun caz, e interpretabil si in anumite situatii aveti amandoi dreptate. Se gandea aiurea si ti-a zis ca zapada e neagra. L-ai contrazis. Pai ti-ai dat foc la valiza, nene, pentru ca iti va explica in detaliu cum ca de fapt nu ai fost atent, ca voia sa spuna ca zapada e neagra pentru ca a varsat cineva un butoi de catran pe ea, nu e el de vina ca nu esti tu atent. Sau, iti spune ca la ma-sa mare in sat ningea negru. Ai fost vreodata acolo? Pai, daca nu, de ce te contrazici aiurea? Toata copilaria lui a facut oameni de zapada negri, rasistule. In final, daca tot nu-l crezi, gaseste un raport NASA conform caruia s-a descoeprit cu telescopul Hubble ca pe o planeta indepartata denumita X-564372 ninge negru. Cum adica nu are dreptate?
Daca nu reuseste cu multa vorbarie si nu gaseste nici un savant corupt pe care sa-l mituiasca sa-ti dea in scris ca Pamantul se invarte in jurul Lunii, cum a zis el cand era atent la trafic, atunci cedeaza. Dar nu fara sa lupte. Da, el a gresit, dar mai tii minte cand ai gresit si tu? E in stare sa-ti insire 25 de situatii in care ai spus ceva aiurea. Le tine minte pe toate, fii fara grija. Le avea bine puse la pastrare tocmai pentru a demonstra ca, daca el nu-i perfect, tu esti mai imperfect decat el.
Nu stiu. Nu ma pricep.
Dl. Stie-Tot are o parere despre orice. Si o teorie care sa o argumenteze. Nu conteaza daca vorbim de hipersecretia de parathormon, miscarea placilor tectonice sau genomul Drosophilei, daca faci greseala sa-l intrebi, sau sa intrebi pe langa el, se va simti obligat sa isi spuna parerea despre chestiunea respectiva. N-are nicio importanta faptul ca habar nu are despre ce vorbeste. Reflexul lui e sa raspunda cu multe cuvinte. Probabil ca a ramas cu asta de prin scoala. Se stie ca daca te intreba profa de geogra despre zacamintele de gaze naturale din America de Sud si tu-i spuneai “Nu stiu”, raspunsul era “Stai jos, 3!”. Daca te duceai la harta si aratai cu batul ala la nimereala si mai si vorbeai mult-mult, aveai sanse sa obtii un 5 ca te-ai straduit. Sau poate sunt fani Monica Tatoiu. Habar nu am. Cert e ca dl. Stie-Tot nu va spune nici picat cu ceara fierbinte ca nu stie ceva. Va abera. Daca se gaseste cineva sa il contrazica, exista sanse multe sa ne intoarcem la punctul 1. De multe ori, dl. Stie-Tot e un Perfect.
Imi cer scuze. Imi pare rau.
Pe asta nu stiu cum sa-l denumesc. I-as spune “Nesimtitul”, dar nu e intotdeauna asa. Uneori chiar il vezi ca-i pare rau. Atunci e chiar induiosator. Dar nu poate, dom’le, nu-i ies cuvintele alea pe gura, parca ar vrea sa le spuna da’ i se opresc in gat.
As zice ca sunt doua categorii aici. Primul e ala care da peste tine, iti varsa cafeaua in poala, iti trece cu roata caruciorului de cumparaturi peste picior si, cand te uiti la el cu repros, face gura mare. Da, tot el. “Ce stai, ba, in drum?”. Genul asta e o lupta pierduta. Daca nu l-a educat nimeni pana acum, n-o vei face tu. Lasa-l in ale lui si ocoleste-l cu grija, data viitoare poate se joaca cu vreun cutit si nu-i atent.
Categoria a doua e cea a gafistilor. Sau a oamenilor care gresesc din diverse motive. La un moment dat isi dau seama ca au comis-o, dar, cum spuneam, nu pot sa-si ceara scuze. E o forta superioara care ii opreste. In cel mai bun caz iti sugereaza asta. Asta daca te iubesc foarte tare. Stiti genul- cumpara flori, iti aduc o prajitura, o cana cu mesaj, chestii de-astea. Daca nu le pasa atat de tare, in general devin agresivi. Se poarta de parca tu ai fi unicul vinovat de gafa lor. Asta daca nu cumva ti-o si zic, sa-ti intre bine in cap si sa te simti mai rau decat ei.
Nu stiu de ce sunt asa dureroase cuvintele astea. Voi pe unde va aflati? Sunteti Perfecti, Stie-Tot sau aveti probleme cu scuzele? Eu recunosc ca am mai fost uneori prin categoria 3B, sa zic asa, dar cred ca m-am tratat. Sper.
PS: Titlul e o gluma. Stiu ca e un dezacord. E preluat de aici.
Teoria Chibritului 
Haha! Ma simt cu categoria a doua. Cand cineva (cel mai des prietenul meu) are o intrebare retorica, ma simt obligata sa raspund, chiar daca-mi dau cu parerea si nu stiu raspunsul :))). Insa el s-a obisnuit si ma intreaba- chiar stii sau iti dai cu parerea? 😀
😀 Probabil ca toti am mai fost uneori intr-o categorie sau alta. Dar eu zic ac e ok macar ca recunoastem 😛
Eu cam am probleme cu scuzele, de fapt cu cerutul atunci cand gresesc. Dar macar nu vin cu tupeu si cu atitudine de gen “cea mai buna aparare e atacul”, nu. Eu las capul in jos si tac 😀 dupa care imi fac curaj si-mi cer scuze.
Da’ e greu, frate …
Stiu, si mie mi se intampla uneori. In general cu cat e gafa mai mare si imi pasa mai mult de om, cu atat mi-e mai greu sa-mi cer scuze. Da’ strang din dinti si ii dau inainte, in ultima vreme cel putin…
Da, da, da, stiu exact despre ce vorbesti! Am un asemnea personaj acasa. Dar cu adevarat cum spui tu este tatal personajului. Fiiix, direct cum spui tu.
Eu sunt, in general, genul care recunosc cu usurinta cand gresesc si imi asum greselile, genul care ofer scuze cand constientizez ca am dat-o in bara.
Dar, na, toti avem un pic din “aceste cuvinte ne doare” in noi, asa ca sunt momente in care mi se intampla si mie sa ma incapatanez in vreo directie. Rar, dar mi se intampla.
Cami, declar oficial ca tu faci fata absolut admirabil la situatiile de genul asta. Ai tot respectul meu din punctul asta de vedere, cred ca esti persoana care isi asuma cu cea mai mare naturalete si greselile si limitele, din cate cunosc eu.
Apropo de ce avem acasa… mda. Desi n-o sa recunoasca niciodata 😀
Ce frumos ai scris de mine, multumesc 🙂
Dar sigur ai nimerit Cami corecta, da? Nu vorbesti despre altcineva, nu?
Nu, nu, chiar de tine. 🙂 Am admirat din prima zi chestia asta la tine.
Si in plus, ca am uitat sa scriu, am in familie cate un exemplar din fiecare gen pe care l-ai descris mai sus :)))) za joy 😐
Don’t we all? Eu credeam ca e o lege a naturii 😀
Stiu ca nu era prin categoriile tale, dar eu sunt genul care nu saluta. Si cu atat mai putin genul care se pupa pe ambii obraji cu toata lumea. Incerc si eu sa ma tratez cu salutul, mi-e greu, mai ales cand sunt multi oameni, de exemplu intr-un lift. Cu pupatul nici gand. 😀
Eu salut, dar cu pupatul nu le am. Doar daca imi place cineva foarte tare 🙂
Recunosc ca ma regasesc in toate categoriile, dar am comis-o f rar.. Am avut momente cand m-am contrazis pana in panzele albe cu persoane pe care nu le suport, doar de amorul artei, ca sa zic asa. :)) In general, imi cer iertare/scuze, dar depinde si de starea mea din ziua aia.. ca daca sunt prost dispusa imi cer scuze sec, fara o fata de parere de rau.. o fac pentru ca asa m-a invatat mama ca e bine si atat… Uite un banc:
Un copilas in autobuz. O baba tuseste.
Copilul: Noroc mamaie!
Baba: Multumesc copil, dar eu am tusit, nu am stranutat.
Copilul: Ma doare in cur ce ai facut dumneata, dar mama m-a invatat sa fiu politicos! 😀
:)) Mai, daca o faci ca trebuie e un bun inceput.
Eeeeeeeeeeeeeeu sunt 2 si la scoala eu eram aia din poza, eu eu eu eu, sa raspunde eu eu eu eu eu. Cand gresesc recunosc, dar in ultimii ani ai vietii mele si e tare greu, rili, greu frate, greu :)).
Vaiii, bine ca nu am fost colege! 😀
Si era sa uit.. eu sunt categoria care, cand ma intalesc cu cineva pe strada si ma intreaba ce mai fac, ii povestesc dar uit sa il intreb ce face si el.. :))) dar persoana isi asuma rolul si imi povesteste singur ce si cum.. 😀 asta se numeste nesimtire? 😀
Habar nu am, mai fac si eu d-astea. In ultima vreme ma concentrez sa il intreb si pe celalalt ce mai faca, daca mai uit, scuze… 🙂
Nu stiu ce categorie sunt. Gasesti si tu una pt mine.
Imi place sa ma contrazic. Cand stiu ca am dreptate, nu ma intereseaza pe cine supar ca sa-mi fac dreptate. Cand ma contrazic si realizez ca am gresit, extrem de rar abandonez lupta si-mi recunosc greseala. Dar de cele mai multe ori nu ma bag in polemici daca nu cred ca am dreptate sau argumente.
Daca dau peste om sau ceva de genul, imi cer scuze.
Pai si eu ma contrazic cand cred ca am dreptate, dar nu pana in panzele albe. Sau nu cand dau peste unul din prima categorie care mai e si foarte inversunat. La un moment dat il las in ale lui 😀
Cateodata ma aflu in 1..altadata in 3 b…. dar incerc sa trec peste orgoliu (si-l am mare,mare rau :)) ) si sa recunosc cand gresesc,iar daca este cazul sa-mi ofer scuzele persoanei lezate. Insa cunosc toate categoriile descrise de tine mai sus si nu este placut sa interactionezi cu niciuna dintre ele :))) Mai ales cu ” toparlanul din supermarket” :))) Face parte din Atlasul de mitocanie urbana si sa te fereasca sfantul sa-i spui ca te doare piciorul “accidentat”.
Intr-adevar, in supermarket ii vezi cel mai des, dar sunt peste tot. Eu asteptam o data autobuzul pe un trotuar gol si a venit un mos drept in mine. M-am uitat cu ochii mari la el (deci nu era nimic stanga-dreapta, eram noi doi sambata dimineata la 9 pe un trotuar) si mi-a zis ca “bunul simt m-ar obliga sa ma dau la o parte din calea lui. Deci… :O
F tare patania ta :))))))))) Asta-i din ciclul ” tinerii din ziua de azi..ntz ntz ntz ” :)))
Incep cu categoria 2 : Cu Monica Tatoiu nu impart decat prenumele.
In celelalte categorii m-am regasit, dar nu constant. La un moment dat am inceput sa lucrez la asta si cred ca sunt pe drumul cel bun, sunt destul de rare situatiile in care simt ca-mi smulge cineva cu clestele un Imi pare rau sau Am gresit. Cu toate astea daca eu stiu/cred ca am dreptate si consider ca am argumente suficiente nu cedez nici picata cu ceara.
Eu cedez uneori, dar chiar nu e un compliment faptul ca cedez. Adica daca simt ca am dreptate si las omul in ale lui, inseamna ca mi se pare hopeless 😀
Aprind si eu un chibrit…
In categoria “Am gresit. M-am inselat. Ai dreptate” cred ca-s jumatate de barbati, daca nu mai mult. Nu ar recunoaste nici arsi cu ceara…. Spre exemplu, acu multi ani in urma mi-am tinut consortul in miez de noapte, doar sa-mi spuna, ce vroaiam eu sa aud, dupa o cearta. Asteptam sa imi dea dreptate, sa recunoasca ca a gresit si sa ofere o solutie. Era o seara/noapte din cursul saptamanii, a doua zi urma mersul la serviciu si ca atare, mobilizarea de rutina. Dar, noi am stat pe canapea vreo 2 ore si nu am vb. Eu as fi vorbit, as mai zis ceva, mai erau multe lucruri de zis, dar am zis sa tac, sa vad cand deschide el gura. Dupa vreo 2 ore nu am rezistat si l-am intrebat. Dupa ce i-am zis ce vroiam sa aud, a repetat cuminte, obosit, si cu gandul la somn (cred)! De atunci nu am mai incercat sa-i cer sa imi zica ce vreau eu sa aud. Mi-l aduc aminte cucaind, pe canapea, cu un ochi uitandu-se la ceasul de la aragaz si cu altul inchis 🙂 si ma amuz si acum. Stiu ca pur si simplu, nu face categoria oamenilor nesimtiti, doar ca omul pur si simplu, nu poate mai mult. Nici nu ma mai intereseaza ca nu imi da dreptate, nu am nevoie sa imi dea el dreptate. Traim oricum intr-o societate in care femeile au toata libertatea care si-o doresc si si-o pot manifesta, in limitele casniciei.
Apar insa situatii cand ne duelam mult pentru o decizie, dar asta nu mai tine de subiectul dat….
In alta categorie sunt oamenii cu adevarat nesimtiti, aia carora nu le pasa si ranesc prin comportamentul/zisele lor. Pentru asta nu am scuza, asa ca nu ezit in a-le zice pe moment vreo 2 vorbe.
Eu fac parte din toate cele 3 categorii combinate. Recunosc usor cand gresesc, dar am tendita sa ma apuc de incercari, chiar daca nu stiu sa fac ceva. Daca insa nu stiu sa raspund la ceva, zic clar ca nu stiu.
PS. Am vazut ca m-ai trecut la Blogroll. Multumesc! Sper sa imi revina energia si entuaziasmul sa continui, momentan au disparut!
Ei, nu era vorba de comunicare in cuplu aici. Cu comunicarea lucrurile stau simplu, am mai povestit eu pe undeva, nu mai stiu unde. Lor trebuie sa le spui tare, rar si clar si cu cuvinte putine ce vrei de la ei. 🙂 Adica, din punctul de vedere al barbatului meu, de exemplu, daca a incheiat cearta, si-a bagat castile in urechi si a dat drumul la serial, se cheama ca problema a trecut demuuult 😀
Mai Maria, daca nu ma trimetea Cami pe-aici …vai de mine.
Cum spuneam(scriam) si la Cami, urasc genul asta de persoane, da, le urasc, pt ca nu imi plac atunci cand se contrazic. Domnule daca ai dreptate iti spui punctul de vedere, atat cat te tine”limita” nu depasi ca o dai in penibil.
Eu imi spun punctul de vedere, apoi daca vrei sa intelegi bine, nu, la fel , e fix problema ta. Stiu sa imi cer si scuze cand gresesc, dar atunci cand gresesc, nu imi baga vb in gura ca nu tine.
Te pup draga mea!
Doamna, si tie ti-am trimis invitatie, ce sa fac daca nu ma bagi in seama? 😀
Da, in mare si eu fac acelasi lucru cu oamenii absurzi si incapatanati. Ii las in ale lor. Nu “mor cu dreptatea de gat” 🙂
La naiba, sunt talamba, n-am vazut ! Bine totusi ca si-a dat seama doamna Camelia ca mai sunt si de-astia ca mine 😀
Ne mai’ vedem’!