Tags
Articolul asta s-a nascut de la un fel de pariu fara miza cu Camelia, cum ca pot sa scriu muuult despre cartofii prajiti. Dar a dobandit o viata proprie, la un moment dat, ca mi-a ramas tema asta in cap si a crescut mare. Nu cred ca il egaleaza pe cel despre mancarea fara foc de la care pornise discutia, dar… luati-va o cana de cafea si niste crantanele, ca o sa fie mult de citit 🙂
Io am fost copil crescut ca la carte. Dupa carte. Carte de 1970, intr-adevar, d-aia cu suculet si mar cu biscuite, dar nu ma pot lauda ca mi-a mestecat cineva carnatul la 4 luni sau ca am primit sarmale la primul Craciun “ca sa cresc mare”. Mama, respectiv bunica prin “delegatie”, imi imparteau galbenusul in sferturi si jumatati, mi-au scos albusul pana pe la 2 ani, ma rog, au respectat procedura mai ceva ca la corporatie. Fara vreo nadejde, insa, ca eu cred ca am fost cosmarul oricarui parinte. Nu mancam nimic. Din povestirile mamei, daca luam doua linguri din pireut era mult. Doua chestii le mancam constant: spanacul si mamaliga, asa ca inghesuiau in ele cat puteau ele duce. Ou, carne, branza, lapte, tot ce intra si se putea amesteca fara sa le indeparteze prea mult de la forma originala. Dar tot nu cred ca au sarit prea mult din schema. Imi dadeau fix ce se credea la vremea aia ca e hrana sanatoasa. Apoi, pe la vreo 4 ani, am luat hepatita A de la gradinita si, cred eu acum, ca ala a fost sfarsitul gatitului nesanatos in familiile reunite. Bunica mai scapa uneori cate un snitel sau o omleta, dar rar, iar lor nu le placeau cartofii, asa ca nici gand sa-i prajeasca. Mama gatea “ca la spital”, innabusit, imi servea cartofi natur (pe care i-am detestat cu pasiune toata viata mea) cu peste rasol. Salau, sa fie dietetic. (Aici deschid o paranteza- prima data in viata cand mi-a placut un rasol de peste a fost pe la 16 ani, cand astepta bunica musafiri la masa si i-a trantit un strat sanatos de maioneza cu usturoi deasupra – atunci am mancat pana nu mai puteam misca).
Am continuat sa nu mananc mai nimic cu pasiune. Imi amintesc ca aveam 4-5 ani sau chiar mai mult si ma fugareau cu dumicatii prin curte, sa nu mor de inanitie. Eram slaba ca o aschie, aveam paranteze la genunchi de cat de slaba eram, cand am intrat in clasa 1 aveam vreo 500 de grame in plus fata de cat are fiu-meu la 3 ani jumate (si nu e gras). Am o poza de somaleza pe undeva pe la mama, imbracata in uniforma si cu doua scobitori strambe iesind din ea, trebuie sa-i dau de urma ca e prea draguta. In toata copilaria mea, imi amintesc de doua episoade cand am mancat pe saturate. In ambele am fost “scapata din ochi” de armata de mame (ca o aveam, pe langa maica-mea si bunica-mea, si pe sora mai mare a bunicii, cea proaspat pensionata si “in charge” de plod la vremea diminetii) si incurajata pe ascuns de barbatii din familie. Prima data cand au venit ai mei la bunici, intr-un weekend, cu un calcan mare, pe care l-au prajit in ulei ca era pacat sa-l strice in fierturi. Cre’ca la inceput au dat jos prajeala pentru copil, apoi am ramas singura cu tata si cand m-au regasit farfuria era goala si eu rodeam satisfacuta la “nasturii” calcanului. Na, au zambit, ce sa faca, doar nu era sa ma duca la spalaturi. A doua oara erau la munte, in “gasca”, la carciuma, si au comandat pui la ceaun, probabil ca era singura forma in care il serveau. Si s-au luat mai cu spritul, mai cu vorba, pana cand au vazut fata luminoasa a chelneritei (care ma stia de vreo 2 ani, ca tot in locul ala isi faceau ai mei vreo doua concedii pe an, tot ea imi stransese cateva zeci de farfurii neatinse): in timp ce ei ma ignorasera, am ros un “petreus” intreg, cu mujdei. Cred ca era un spectacol in sine imaginea unei fetite schiloade si tunse castron cu un morman de oase in fata. 😀
V-am povestit asta ca sa spun ca nu am ce sa le reprosez oamenilor: ei s-au straduit, au respectat procedura, m-au hranit sanatos cat au stiut ei. Dar eram soi rau. N-am stiut sa apreciez un rasol sanatos sau niste legume innabusite, am tras spre junk de mica. De cartofii prajiti nu-mi amintesc in copilaria mica, cum spuneam, dar stiu ca la un moment dat am realizat ca au devenit o “delicatesa” interzisa, in care ma infigeam cu pasiune de cate ori aveam ocazia. Adica prin vizite sau prin vacante/tabere. Am amintiri cu farfurii aburinde de cartofi prajiti cu telemea rasa, le simt inca mirosul, habar nu am unde erau, nu la ai mei in casa, asa cum am amintiri cu prima inghetata din viata (de ciocolata!) pe care mi-a dat-o matusa-mea, la cofetarie, dupa ce am prestat un solemn juramant al tacerii. Pe care l-am respectat, mama a aflat dupa ce i s-a nascut nepotul. 😀
Cand m-am facut mare si am ajuns “la casa mea” (adica studenta), am mancat cateva luni numai cartofi prajiti. Erau suficienti. Cartofi prajiti cu paine “turceasca” si ketchup – idealul! Apoi m-am oprit, ca metabolismul nu mi-a permis niciodata sa balotez ce as vrea eu. Asta e marele meu noroc, ca ma ingras si sunt suficient de vanitoasa sa nu ma impac vreodata cu asta si sa-mi spun “sunt plinuta, dar draguta” 😛 Altfel, cred ca as manca in fiecare zi a vietii mele junk. Nu m-a atins niciodata ideea ca pot face un AVC la 70 de ani si ca daca m-as hrani cu zeama verde din frunze as putea ajunge la 150. Mi s-ar parea extrem de plictisitoare perioada dintre 70 si 150 de ani. Adica, aproape toti aia de varsta mea ori ar fi senili, ori ar fi oale si ulcele, eu ce sa fac. Sa meditez? Sa ma rog? Sa ma dau cu stranepotii in rollercoaster? Serios acum, la 100 de ani esti penibila daca te mai uiti dupa baieti, ai iesit de mult la pensie, prieteni de varsta ta nu mai ai, ce faci? Te tragi in poze la presa, sa te vada toata lumea ca esti in forma? Na, nu sunt destul de spirituala sa apreciez 50 de ani in plus pe pamant la o varsta la care societatea te considera o bizarerie, mai ales daca asta inseamna sa beau zeama de iarba stoarsa.
Deci, sa revenim. Singurul lucru care ma opreste de la junk e silueta. Eu sunt condamnata sa mananc cat de cat sanatos. Dupa 20 de ani de diete (sau renuntari, ma rog, ca nu au fot intotdeauna diete, dar de la 15 ani am avut probleme de greutate daca nu eram atenta), inca nu m-am impacat cu hrana sanatoasa. Inca poftesc la junk. Cel mai fericit moment al vietii mele, din punct de vedere culinar, a fost ala cand lucram de la 9 dimineata la 9 seara (da, am fost workaholica la viata mea…) langa Mac-ul din Romana. Nu aveam timp/chef sa mananc in timpul zilei nimic, si cand ieseam de la birou imi luam la pachet fie un meniu XXL, fie doua portii mari de cartofi prajiti cu maioneza si le mancam la televizor, pe canapea. Si mai si slabeam, in perioada aia eram slaba tare, la un calcul sumar treaba devenea o forma de dieta hipocalorica.
Da, ador cartofii de la Mac. O sa fiu probabil singura care zice chestia asta in 2013, in plin elan al alimentatiei sanatoase. Mi se pare ca nu e nimic mai bun pe lume decat cartofii aia sintetici mancati cu maioneza. Am stat ani buni de zile intr-un loc in care, pe drumul de la metrou acasa, ma “intalneam” cu o gura de aerisire a McDonald’s-ului din apropiere. Seara de seara treceam pe acolo si inhalam aroma aia de cartofi nesanatosi si oftam. Mergeam si mancam salata verde sau varza sau te miri ce, ani in sir, si nu a venit vreun moment in care sa zic ca prefer salata sau ca mancarea de la Mac e dubioasa si miroase naspa. E dubioasa, stiu, nu mi-as duce copilul sa manance acolo in mod curent (o fac cam de 2 ori pe an, dupa 2 ani jumate) dar tot nu pot spune ca miroase naspa si nu m-as atinge de ea, ca altii. E buna, frate, stiu ca te omoara repede si ca te face cat sifonierul cu 4 usi dar asta nu ma impiedica sa visez la ea, macar.
Bine, nu sunt numai cartofii. Ani in sir favoritul meu a fost McFish. Sau Fish Mac, cum ii zice, ca n-am stiut niciodata. Da, imi place pestele, da’ numai pane. Sau prajit, ma rog. Apoi, am intrat in epoca Puisor. Inca e sandvisul meu preferat, desi sunt suficient de curioasa si “infidela” incat sa incerc de fiecare data tot ce e nou. Dar cand e sa ajung la momentul “comfort food”, e intotdeauna un McPuisor cu cartofi mari si maioneza. Combinatia aia de chifla dulce cu pane, sos tartar sau ce e el si maioneza mi se pare perfecta.
Apoi, mai sunt celelate junk-uri. KFC mi se pare scump, sincer, dar mananc uneori si la ei. Acolo oscilez intre aripioarele picante si puiul pane. Musai pulpa superioara si musai cu sos de usturoi. Burger King mi-a placut si el intr-o vreme, sandwich-urile lor aveau gustul “un pic altfel”, dar cartofii lor nu m-au impresionat.
Pizza e alta veche iubire de-a mea. Eu nici macar nu o consider “junk”, dar din motive de neinteles tot restul lumii pretinde ca e nesanatoasa. Imi amintesc ca atunci cand eram eleva de liceu puneam bani cu prietena mea si ne luam cate o pizza la Turist in Romana (Voi, astia micii, habar nu aveti unde era ala. Cred ca e o cafenea BCR acum in locul lui, daca nu o fi dat si aia faliment). Pizza de la Turist, prin ’92-’93, era cea mai odioasa realizare culinara ever. Continea un blat de coca partial necopt, gros de doua degete, niste bulion-ketchup-ceva cu gust nedefinit, cascaval, 5 rondele de carnat subtire si niste ciuperci ingrozitoare. In toata cariera mea de gospodina proasta nu am reusit sa stric in halul ala niste biete ciuperci. Erau marinate, cred, si atat de acre si sarate in acelasi timp ca nu intelegeai unde incape asa “explozie de gust” in ele. Papilele se ghemuiau si-si puneau manutele in cap ingrozite cand simteau apropierea ciupercii. Doamne, si cu ce pofta o mancam, era sarbatoare ziua in care chiuleam ca sa mergem la Turist la pizza.
Apoi a urmat epoca Panipat. Cred ca toti anii de studentie si dupa aia, cand mai pierdeam nopti, imi luam pe drumul de intoarcere de la chefuri cate o pizza de-aia de la Panipat. Cele “clasice”, cu sunca, mai tarziu au aparut si cele cu masline si salam dar aia era deja fitza. In mintea mea, pizza aceea cu sunca se leaga pentru totdeauna de senzatia aia de mahmureala, chiauneala si foame maxima de la 7 dimineata. Acum am fite, evident, vreau pizza pe blat subtire si crocant, cu mozzarella si parmezan, cu sos facut “in casa”.
Din categoria “junk care nu e chiar atat de junk”, imi mai plac asa: chinezestile, arabestile, indienele, turcestile (pizza aia cu carne tocata, nu mai stiu cum ii zice, e dementiala) si destule romanesti. Niciuna sanatoasa, stati linistiti. Nutella cu paine. Paine calda cu unt si sare. Cinnamon rolls. Placinta, multa placinta, paste si iar paine. Stiu, calorii goale si nesanatoase, toate. Goale-golute, de acord, dar asaaaa de buneeee!
Da, stiu ca excesul de sare, zahar si grasimi dauneaza grav… siluetei. Cu asta ma lupt de amar de ani. Ma alimentez cu gratare, legume si salate si visez mormane de cartofi prajiti cu maioneza. Daca m-as ciocni maine de Zana Metabolismului pe strada, atat i-as cere: sa mananc multe calorii goale si sa slabesc. Sa-mi incep ziua cu un castron de cartofi prajiti si sa fiu schiloada. Dar cred ca doamna Zana nu circula pe-aici, prin varful muntelui, asa ca nu va faceti griji pentru sanatatea mea si a familiei mele. Mai mult, cel mai apropiat Mac e acum la vreo 83 de kilometri de noi, la Deva. Am fost de 2 ori intr-un an. Dar tot nu m-am impacat cu soarta in adancul sufletului meu. Tot la calorii goale visez.
PS: Poveste adevarata. 2006, Cluj, un congres la care am fost cu vreo 5-6 colegi. Diurna bunicica, la pranz si seara bateam restaurantele, cautam meniuri interesante. Una dintre fete, cea mai mica dintre noi, isi comanda invariabil ceafa de porc cu cartofi prajiti. La un moment dat am facut o “interventie” impreuna cu prietena mea, de genul “Mai, fata, mai incerca si tu altceva, o viata acelasi meniu?” La raspunsul ei nu ne asteptam, probabil ca nici voi: fata statea inca acasa la parinti, maica-sa era “bucatareasa” si ea nu gatea absolut niciodata nici ceafa la gratar, nici cartofi prajiti. Ca sunt nesanatoase. Asa ca asta mica isi facea “plinul” de cate ori avea ocazia, prin carciumi.
Voi cum stati? La ce poftiti? Ce mancati, ce-ati vrea sa mancati?
Teoria Chibritului 
Vai ce m-ai nimerit! Mac e vesnica mea iubire, cand incep sa simt ca mi-e foame gandul imi zboara instantaneu la un meniu XXL…si asta oricand. Nici macar nu pot sa zic ca mie mi s-au interzis bunatatile astea in copilarie, la inceput m-au lasat cu bunicul ca restul lucrau, iar el chiar imi facea toate poftele culinare. Asa ca, fiecare examen greu in facultate, apoi fiecare zi grea la serviciu merita un meniu savurat in fata tv-ului. Dar s-a dus baba cu colacii pentru ca deja fiu-mio insista sa guste si el absolut tot si nu l-as diversifica la 9 luni cu un big mac cu extra bacon;))
La 9 luni nu i-as fi dat nici eu, ce-i drept. Pe la 1 an si 4-5 luni l-am dus prima data la Mac si i-am dat salata greceasca fara dressing. Adica rosii, castraveti si masline, ca frunzele de salata nu-l pasioneaza. Dupa 2 ani i-am dat cartofi. A mancat cam 10 bete, nu pare sa-l pasioneze, el vrea jucaria din Happy Meal. De Puisor nu se atinge (asta speram si eu in adancul sufletului meu de mama lacoma :D) A, ii place sucul de mere de la Happy Meal.
Eu sunt mare fan crispy strips cu sosul ala de usturoi. Am mancat si in sarcina de vreo 5 ori. Aici nu am vazut. Imi satisfac pofta cand ajung in Ro (o data pe an).
Moartea mea sunt chipsurile. Cred ca ultima mea dorinta o sa die o punga de chipsuri. Simt si nevoia de dulce, dar daca ma pui sa aleg intre ciocolata si chipsuri … ghici cine castiga?
Eu am fost crescuta cu mancare “nesanatoasa” si nu faceam mofturi. Pe L incercam sa-l hranim combinat, dar uraste din tot sufletelul ala mic al lui mancarea. In fiecare zi se lasa cu cearta si santaj. Ajung sa-i dau eu sa manance numai sa vad ca mananca. Se intoarce de la gradi cu pachetelul aproape intact (nici nu stiu daca mananca la pranz).
Eu m-am lecuit de chipsuri intr-o perioada in care mi s-a stricat aragazul si a stat stricat cateva luni, la ce “pasionata” eram eu de bucatarie, am trait cu sandvisuri si chipsuri. Mi s-a luat 😀
Fiu-meu a ajuns acum la performanta de a manca decent, dar tot asa, ii dau eu. El mananca de bunavoie doar carnita la gratar cu salata. Daca n-ar semana cu mine as zice ca l-au schimbat la maternitate :))
Nush cum era V cand era mic (ca fizic lui ii seamana), dar eu mancam tot din farfurie si fara sa mi se spuna de 2 ori :))
Nici eu nu am stiut inca sa-mi antrenez copilul sa mananace singur, dar stiu vreo 2 cazuri fericite. Cand deja de la 2 ani mananca deasupra farfuriei, si stau la masa.
Al meu daca nu are desene, dupa 2 guri pleaca. Mai mananca singur, paste, un mic dejun daca are ouale de prepelita, dar si atunci trebuie sa stau sa vad, daca nu il apuca joaca si aruncatul. Recent m-am dus la farmacie, si i-am zis la d0na de acolo: As dori niste picaturi pentru un copil, sa ii creasca pofta de mancare? Imi zice: Nu mananca deloc? Eu: Mananca dar ma tin eu dupa el! Apoi imi zice: Nu va dam, picaturile/vitaminele se dau doar la cei care nu mananca mai deloc!… Mi-am dat seama, ca avea dreptate femeia, si m-am resemnat cu gandul ca o sa ajung ca si vecina mea, care a umblat dupa fiu-su pana la 5 ani!
Ei, lui fii-miu ii dau eu dar nu ma tin dupa el, nu am atata rabdare. Sta frumos la masa si face lego/puzzle/chestii d-astea, daca nu are chef de mancat, Daca are chef, are si el lingura lui, dar la ce eficienta are ar avea 6 kile daca as sta dupa el 😀
Ca tot ma gandeam ca n-am azi mancare de acasa, si sa bag un Mac. A venit la fix postul tau.
Deci in ordinea numerelor de pe tricou: cartofii prajiti de la Mac, shaorma, aripioare picante cu sos de usturoi de la KFC, Wu Xing.
Dar eu nu sufar daca nu mananc junk, eu sufar daca nu mananc mancare gatita acasa. Stiu ca suna ciudat… Cand am inceput serviciul, dupa 2 ani de stat acasa, vreo 2 saptamani am bagat numai junk. La greu. Pai cine poftea apoi la o mancare de dovlecei, la o tocanita? Dar pofta din aia de salivam instantaneu. Asa ca procentul ideal pt mine ar fi 2 zile junk, 5 mancare gatita.
Plodul ma mosteneste, daca il intreb la restaurant ce vrea sa manance spune broccoli, de se intorc toti de la celelalte mese si mormaie in gand: uite-i si pe fitosii astia. Am avut noroc ca mananca orice, asa ca am si bagat si eu la greu dovlecei, spanac, fasole verde, broccoli, fructe de mare dupa 2 ani, pui, peste… E adevarat ca ar renunta la orice pt un piure bun, cartofi prajiti nu mananca, ca nu-mi place mie sa fac :))
Brocoli? Yuck! 😀
kfc…….. Nu imi imaginez viata in care nu o sa imi mai fie pofta de aripioare picante cu sos de usturoi. Mec-ul ma lasa relativ rece, cartofii sunt buni rau dar atat, cand merg la ei imi iau in mod invariabil cheeseburger cu cartofi prajiti, portie mare. In schimb, kfc is my kryptonite 😀 Chinezeasca e junk? wtf? e plina de legume si orez, la mine e in categoria mancarutilor semi-sanatoase :))) inutil sa spun ca o iubesc i pe aia.
Nu stiu, cica nu e buna chinezeasca, mamele “responsabile” asa zic 😛 Eu evident ca nu-s de acord, in primele 2 luni de sarcina numa’ la Chopstix pofteam. AM bagat la aripioare picante de n-ar fi cazul sa ma mir acum ca vrea fii-miu paprika pe mancare 😀
Aripioare picante cu sos de usturoi si portie mare de cartofi prajiti. Saptamanal. Recuperez alaptarea cand n-am servit de teama sa nu hormonizez copilul. Sara mananca sanatos, as in bio, dar are voie orice mancam noi. Inclusiv cartofi prajiti de la KFC, da, doar ca mananca putini. Eu stii ca sunt pe dos, maica-mea mi-a dat absolut orice pentru ca ea a fost crescuta cu tine. Rezultatul? Well…mi-e cam naspa sa zic, dar dupa ce am reusit sa scap de cele 10 kg in plus puse in alaptare…aaaa…iti marturisesc ca mananc cam zilnic cotlet cu cartofi prajiti si pizza aso (adica stiu ca suna oribil de naspa asta). Dar cred ca sunt slaba tot cum erai tu slaba cand mancai doar mac, stii? La munca nu prea mananc si ma stresez aso, asa ca ce mananc acasa cumva nu se pune. Oricum, urasc sincer cu pasiune fiecare kg in plus care se duce nici mai sus nici mai jos de burta mea.
De ce suna oribil? Pai ce crezi ca as manca eu daca as arata ca tine? 😀
Eu as vrea sa iti zic prima data ce as vrea sa beau, si anume Pepsi, dar din ala normal, cu o lingura de zahar la pahar, nu alte variatii. Sa se consemneze! Eu is sora geamana a Cameliei, infratite in ac viciu. Mda…Momentan is fara pepsi de 3 sapt, dar crede-ma ca mi-as face intravenos!
…
M-a amuzat f tare povestea ta, ai relatat f simpatic si pe intelesul meu, ca mai nou cu atata psihologie, eu ma pierd in intelesuri, pe alocuri…
Eu am fost crescuta de bunica pana la varsta scolii. Eram ca si tine copilul cu multe propuneri si multe mofturi. Nu imi aduc aminte daca eram crescuta asa light, cum ii crestem noi acum, dar imi aduc aminte, ca la pranz, biata bunica imi facea supa/ciorba, felul 2 si prajitura de casa.
Am fost slaba pana-n facultate cand am descoperit Finetti pe paine. Atunci am obs prima data ca ma ingras.
Dar sa revin in copilarie. Eu spre deosebire de tine am avut la discretie tone de dulciuri, sucuri si alte prostii zaharoase. Nu m-am ingrasat de la astea, nu au avut vreun efect asupra siluetei mele. Imi aduc aminte ca mi-am bagat o data in gura vreo 6-7 tigarete de guma Tin si Tina sa fac un balon mare. Avem o sumedenie de cutii, si niste parintii iresponsabili.
Nu-s de-acord cu zaharul, cred ca e cel mai “toxic” aliment, duce la multe, si sper sa se inteleaga ca nu il promovez, dar metabolismul meu a fost altfel.
Acum nu mai mananc dulciuri din astea cumparate, pentru ca nu simt nevoia, am mancat cat mi-a trebuit in copilarie, si mi s-a acrit la propriu.
Peste am mancat pe numarate de cateva ori in mod voluntar. Nu mananc nimic ce creste in apa, nu-mi place gustul. De 3 ori pe an, mai mananc cate-o conserva de ton… dar no…in rest nu mi-l doresc. Prefer ceafa de porc si cartofii prajiti!
…
M-as lungi prea mult cu ale mele, si ca sa raman pe subiect imi plac si mie toate turcismele si alte mancaruri arabesti, dar alea unde vad carnea, nu Donner kebab-ul ala, care pana acum eu una nu mi-am dat seama ce drak de carne e!
Nu imi plac chinezismele, am impresia ca totul e un amestec din mai multe cutii, mai putin orezul fiert….
Si Panipatul, ii facem vizite la fiecare vizita in capitala. Mi se parea super bun.
In rest imi place tot ce ai enumerat si tu in articol, cu mentiunea ca le mananc rar!
Pai si eu am crescut cu zahar, iti dai seama ca nu a calatorit mama in timp sa vada ca la 2013 nu se mai recomanda.:D Pe vremea cand s-a scris cartea aia se recomanda zahar in piureul de legume.
Eu nu sunt anti-nimic. Nu mi-as baga copilul la un regim “sugar free” pentru ca imi displace mult mai tare ideea de a-l transforma in freak-ul comunitatii, ala de nu-l lasa ma-sa sa manance o caramea. Asa am fost eu cand eram mica cu inghetata si o gramada de alte chestii, senzatia nu e deloc placuta. Dar am grija sa fie mereu satul cand se intalneste cu dulciurile, asa ca nu mai intra 😀
Maria, sora mea :), 3 saptamani?
Am avut si eu o perioada in care nu am baut pepsi 2 luni. Dar in afara de asta am cam baut peste un litru pe zi in ultimii 15 ani.
Am ajuns in punctul in care incep sa-mi doresc sa renunt definitiv la pepsi. Ok, nu fumez, nu beau cafea, era singurul meu viciu, placerea mea, dar nu pot sa continuu tot asa. Nu pentru ca mi se ciuruie stomacul sau alte chestii de-astea, ci pentru ca in curand va trebui sa renunt de tot la mancare si sa traiesc doar cu pepsi ca sa ma mentin la un numar decent de kilograme. Ma gandesc ca o sa reusesc cand o sa-mi doresc tare, tare. Nu acum. :))
Da, era cazul. Eu imi doresc sa ajung in viitor, la stadiul in care sa beau ocazional, si sa pot trai fara sa-l am prin preajma. Momentan m-am lasat, sa vad cum merge situatia. In timpul sarcinii, nu am baut. Ti-am zis ca am baut dupa, cand alaptam, ca am avut o doctorita permisiva. Mi-a zis ca nu-i face nimic la bebe. Atat mi-a trebuit sa aud si am reluat dependenta. Si tot asa si eu, ti-am zis pe site-ul tau, nici nu mai numar anii, sau cantitatile sorbite. Plus ca mi se pare ca mi s-au “subtiat” dintii! Tu nu ai senzatia asta?
Nu am probleme cu dintii din cauza la pepsi, dar sunt sigura ca nici fericiti nu-s cand vin bulele si zaharul peste ei 🙂
Sper sa reusesti ceea ce iti propui si apoi sa ma antrenezi si pe mine 😀
Era mai bine fara poza 🙂
N-am mai mancat cartofi prajiti din 5 ianuarie si nu stiu cand o sa pot.
In primul rand eu sunt fan KFC: crispy strips+cartofi+sos de usuroi+salata coleslaw+pepsi. Ce sa zic, as fi preferat sa existe kfc pe vremea cand aveam 43 kg si puteam sa mananc orice, oricat, oricand fara sa se puna un gram. Si Mac imi place, dar parca mai bun e la kfc. Burger King mi-a placut in Germania, la noi nu asa mult, parca nu era la fel.
Hai sa zic ca la junk as putea renunta complet, dar la mine problema e cu dulciurile. Organismul meu urla dupa dulce! E o adevarata provocare sa satisfac aceasta pofta acum ca nu am voie sa mananc mai nimic
Imi plac si chinezariile, mancarea libaneza, paste si pizza
Rares mananca sanatos si nici nu ar avea cum altfel pentru ca refuza cu indarjire sa mestece mancarea, iar cartofii prajiti nu merg blenduiti. Eu ii dau toate prostiile in mana, doar-doar se apuca si el de mancat: ciocolata, biscuiti Pims, Barni, cartofi prajiti etc si el nu face altceva decat sa le linga. Pierderea e a lui!
Momentan si eu mananc sanatos, de fapt mananc cam ce mananca si Rares, doar ca eu nu-mi blenduiesc mancarea. In ultimele 3 saptamani am slabit cam 3 kg. Secretul e urmatorul: te duci la medic, faci o ecografie abdominala doar asa de rutina, iti descopera pietre la colecist si te trimite la chirurgie, inca 4 medici iti spun acelasi lucru, mergi la chirurgie si intr-un final accepti sa te operezi de teama eventualelor complicatii prezentate, te operezi, ramai fara colecist si primesti la schimb un regim alimentar (fara grasimi, fara prajeli, fara cacao, fara porc etc) cu care slabesti 1 kg/saptamana. Ok, medicul meu mi-a zis ca e timpul sa o las mai moale cu regimul, dar nu prea-mi vine sa renunt dupa ce am vazut efectul. In plus, a cam inceput sa-mi placa mancarea gatita la abur
Monicuta, iti spun eu un secret. Baga niste maioneza la cartofii aia, sa vezi ce bine se blenduiesc 😀 GLUMESC, da? 😀 Imi pare rau de colecistul tau. AL meu e bine-sanatos din fericire. Sau din pacate, cum vrei s-o iei 😀
Eu ador cartofii prajiti, i-as manca dimineata la pranz si seara, fara sa ma satur vreodata! Cu mujdei, evident! Nu conteaza ca de la mujdei imi este rau 3 ore, suport cu stoicism!
Alina, zau ca asta e al doilea mare ghinion al meu (pe langa faptul ca m-am nascut defecta si nu-mi place pieptul de pui 😀 ) Nu mi-e rau, frate, de la nimic. Pot sa fac salata din 10 oua cu maioneza, pot sa mananc paine unsa cu untura, nu mi se face rau.
La naiba, da, nici mie nu mi se face rau nicodata de la nimic. Pot manca maioneza goala cu lingura, iar de usturoi pe paine nici nu mai zic. N-am nici pe dracu’!
Soi rau, e clar! =))
Ai castigat pariul , la naiba :))
Pepsi la mine. Plus cartofi, paste, paine si maioneza. As putea sa traiesc o viata cu pepsi, cartofi, paste, paine si maioneza. Fac pariu, te bagi? :))
Nu, nu ma bag ca mi-esti draga si nu vreau sa ajungi sa te rostogolesti 😀 Baga o salata! 😛
Apreciez, dar salata n-o bag :))
Ok, si usturoi, ca tot imi aminti Alina.
Eu urasc Mc-ul si fast food-ul in general. Nu pentru ca e nesanatos sau altceva, efectiv nu-mi place gustul. De la Mc beau doar cafea. Nu mananc nici pizza, n-am gasit nici una care sa-mi placa. Dar daca nu intru in fast food intru in restauranul de alaturi, cu specific romanesc sa fie, si comand orice are in nume ”prajit”, ”sos”, ”maioneza”… Ca nu mananc junk food nu imi pare rau, dar ca nu imi place si alta bucatarie, da… E crima cand plec in vacante si nu prea gasesc nimic care sa-mi placa. Mi-ar placea sa stau si sa savurez o mancare deosebita, ceva inedit, dar nu frate, eu tot la ciulamaua si sarmalutele bunicii ma gandesc :))). Uite de-aia nu emigrez! 🙂
Ei, imi plac si astea, pot sa vorbesc si despre ciorba de fasole cu afumatura si smantana o gramada. Pariul era cu cartofi prajiti.
Eu sunt foarte curioasa culinar, incerc toate minunile, macar o data. Dar am si eu chestii traditionale care-mi plac, si sigur nu sunt dintre cele sanatoase 😛
McDonalds-nu, Burger King-so so, KFC-daaaaaa, chinezesc-so so, indian/libanez-daaaaa, turcesc-da.
McDonalds nu stiu de ce nu-mi place, cred ca senvisurile nu-mi plac, dar KFC-ul il ador! Totusi, aici nu mi se pare ca seamana meniurile cu alea din Ro la gust, sunt mai naspa, cel putin la KFC.
In rest as manca junk food all day long. Sunt junk-ista de fel, bag rantasuri, maioneze, paste, prajeli la greu. 😀
Aaaa, pizza, si pizza o iubesc si pe primul loc e cea de la Pizza Hut, apoi Domino’s.
Uitam de dulciuri, sunt slabiciunea mea, sunt AHTIATA dupa ele. Cred ca fara dulciuri chiar n-as putea sa supravietuiesc 😀
Eu sunt omul extremelor totusi. Cand ma apuca panica ca simt ca m-am ingrasat, trec la regim drastic si ma tin de el cu o vointa care nu stiu nici eu de unde o am.
Pai, na, si eu ma tin, in general. Daca nu m-as tine, ar fi jale, asa sunt in greutatea normala pentru inaltimea mea, obeza am fost numa’ dupa sarcina. Dar visez zilnic la junk-uri.
La dulciuri renunt mai usor. Daca imi pui un meniu de la mac si o ciocolata in fata, il aleg pe primul fara sa ezit. Dar daca mi le dai pe amandoua, ma sacrific 😀
Eu sunt fan cartofi prajiti de la Mc!Adevarul e ca sunt unici!Din pacate la noi in oras nu exista Mcdonalds!Am inceput sa-i dau lui fiu-meu cartofi prajiti facuti in casa si s-a indragostit imediat!Nu facem des,dar se lumineaza la fata cand ii vede!
Noi suntem fani paste,evident cu sosuri care mai de care,kebab si pizza!Fiu-meu nu concepe sa treaca o zi fara sa nu manace paste,iar pizza o prefera doar pe cea cumparata de la pizzerie,cea facuta de mine nu-l inspira deloc sa manance(adevarul e ca nici mie nu-mi place cum iese).
Cat despre dieta,am fost slaba toata copilaria,adolescenta.Parintii nu erau atenti la alimentatia mea,imi cumparau orice.Odata cu sarcina am luat cel mai mult in greutate,dupa nastere am revenit la o greutate normala,dar nu o sa mai fiu niciodata ca inainte de sarcina!Macar acum nu ma mai simt vinovata cand mananc chestii “nesanatoase”!
Si fii-miu e fan paste si pizza, mananca aproape zilnic una dintre ele la cina. Dar nu e asa pretentios, asa ca ii fac “pizza” la cuptor pe felie de paine, cu sos de rosii home-made, carne la gratar si cascaval, ii place maxim…
Cartofii nu ii prea plac. Zici ca nu-i al meu 😀
Eu m-am bagat la chestii mai complicate cu aluat framantat si chestii de astea…mai incerc,poate in cele din urma o sa-mi reuseasca!
Mie-mi iese aluatul framantat, dar nu “italian style”. Iese ca ala pufos de la pizza hut. Dar cum el e singurul mancator de pizza din casa in perioada asta, n-o sa framant 30 de grame de faina 😀
Eu aprob si te inteleg la tot ce ai scris… Si mie imi plac fix aceleais lucruri ca si tie. Am fost muuuult timp schiloada si am avut probleme ca nu mancam… Iar acum, mai ales si dupa cele 2 nasteri, ma uit in oglinda si ma ingrozesc…
Dintre toate cele amintite imi plac mai mult pizza, pe care o fac in casa mereu vinerea la cina si Mc, pe care il mananc maxim de 2 ori pe an, ca in Angola nu exista… M-as duce si 83 de km dupa el, dar aici lipseste cu desavarsire 😦 Asa ca, atunci cand ajung n Europa, mai intai acolo ne infigem sa ne facem plinul…
Cat ai scris… CAT ai scris!!! Mor.. Ma doare in spatele ochiului…
vai..cat am ras…din blog in blog am ajuns la tine, m-ai uns pe suflet cu postarea astea, si eu ma lupt cu kg, visez numai la bunatati, pline de calorii, le mai si mananc din cand…dar incerc sa mananc sanatos, iar picea 2.2 ani e la fel, papa ce ii dau, dar daca vede cioco sau cartofi de la Mc e in extaz.
Bine ai venit, Rodica! Ma bucur ca te-am amuzat, te mai astept! 🙂
Pingback: Sfanta Pofta | Teoria Chibritului