Tags

,

Avem niste prieteni buni care, pe vremea cand nu aveau copil si program impus in consecinta, impartaseau momente “quality” in baie, cand unul dintre ei statea pe “tron”. Pe mine ideea asta inca ma face sa ma simt dezorientata, desi au trecut o gramada de ani de cand stiu povestea.

Alti prieteni lucreaza impreuna. Nu in aceeasi firma sau aceeasi cladire, ci la acelasi proiect, la birouri lipite. De mai bine de un deceniu ei doi se dau jos impreuna din acelasi pat, pleaca cu aceeasi masina la birou, lucreaza impreuna, iau pauza de masa impreuna si mananca din acelasi pachetel, mai lucreaza cateva ore, apoi pleaca impreuna cu aceeasi masina. La cumparaturi merg tot impreuna, evident. De concedii si restul nici nu se pune problema sa fie separate. Cred ca singurul “me time” al lor e ala in care el joaca Angry Birds si ea se uita la vreun film de fete, in aceeasi camera.

Alte cupluri functioneaza pe dos. Pleaca si in vacante separat. El pe munte cu baietii, ea cu fetele in vacante “de fete”, ies in oras separat… si cu toate astea, functioneaza. Adica oamenii sunt fericiti, sau macar multumiti, si raman impreuna. Si mai sunt, desigur, sotiile de marinari si familiile lor (cu care am fost atat de batuta la cap in anumit moment al vietii mele incat chiar am incercat sa le inteleg, dar tot n-am reusit; au tot respectul meu pentru stilul de viata, pentru faptul ca isi asuma de bunavoie rolul de “mamasitata” 9 luni pe an, dar eu n-as fi putut in veci sa-mi asum cu seninatate un astfel de aranjament)

Eu recunosc ca nu as putea trai nici-nici. In prima varianta cred ca m-as sufoca, in a doua as fi teribil de frustrata. Dar, de fapt, nimic nu mi se pare aiurea si iesit din comun, atata timp cat cei doi se simt bine cu propriul “aranjament”. Probleme apar numai cand unul dintre cei doi si-ar dori altceva si e nefericit din cauza asta.

Noi impartim copilul (e vorba de responsabilitati). Atat de bine incat e aproape o aventura sa ne intelegem cu el cand unul dintre noi nu e disponibil. Imi ia 10 minute sa negociez ca ii pot scoate si eu bluza inainte de baie, nu numai taica-su. Sau ca si taica-su il poate spala pe dinti, nu numai eu. L-am “impartit” din prima zi in trei. Primul somn acasa l-a avut in brate la taica-su. Prima baie i-am facut-o amandoi. Mi s-ar parea total aiurea (si foarte greu) ca el sa fie numai responsabilitatea mea. Totusi, stiu familii in care tatal nu are habar cum se desface un pampers si pentru ei lucrurile sunt ok asa, toata lumea e multumita.

Eu recunosc ca am nevoie de “me time” si sufar ca nu prea am parte de el in ultima vreme. Am nevoie si de “me stuff”, adica de preocupari, hobby-uri, activitati pe care sa nu le impart cu nimeni. “Consortul” e la fel. Banuiesc ca si el sufera, ca si mine, din lipsa de “me time”, dar, avand in vedere paragraful anterior, probabil ca tot la prima tabara o sa aiba si el parte de asa ceva. Inchidem usa la baie. Avem conturi in banca separate (sigur ca banii ii cheltuim in general impreuna, dar le administram separat). Impartim povestile. Si rasul. Ne povestim toate chestiile care ni se par interesante, dragute, amuzante, deplasate. Radem impreuna mult. Banuiesc ca toate astea ne fac sa fim un cuplu “mediocru”. Adica la mijloc.πŸ™‚

Voi cum sunteti? “Lipiti” sau independenti?