Tags
Am povestit aseara cu fetele despre “cum eram cand eram mici”. Mi s-a parut un subiect dragut. Eu v-am mai zis in treacat despre asta, dar m-am gandit sa aprofundez subiectul.
Cica eram rea. Ma rog, concluzia discutiei era ca toti am fost rai, cu mici exceptii. Dar, cum din prima parte a copilariei nu am amintiri, trebuie sa iau de buna descrierea. Eram rea pentru ca nu mancam, nu dormeam si plangeam. Deci, logic, toti am fost rai, pentru ca toti am facut minim doua dintr-astea. Sa trecem peste asta. Am vorbit foarte devreme si am mers foarte tarziu. La un an si ceva, cica imi povesteam singura “Scufita Rosie” in patut cand nu era nimeni disponibil sa o faca. Sub forma “Lupu’ hap mamaie. Alta” (traducere: lupul o mananca pe bunica. Alta bunica, nu a mea). De mers, am mers cand nimeni nu mai spera (mai ales ca inceputul fusese cu emotii, din cauza unei luxatii de sold), asa ca a fost sarbatoare in familie.
Prima mea amintire e cu mine pe paturica, in curtea bunicilor, si catelul care ma pazea. Pe catel il chema Fluffy (citit “Flufi”, ca bunicii nu vorbeau engleza) si era soricar (v-am zis ca nu stiau engleza, deci habar nu aveau ce inseamna “fluffy”), chiar daca mie atunci mi se parea un dulau. Mi-era frica de el, dar el era un catel bun si isi facea treaba: nu ma lasa sa parasesc teritoriul.
Daca e sa judec dupa reactiile mamei la fiu-meu si dupa povesti, eram un copil foarte linistit. Cica n-am cazut niciodata. Nu alergam, nu ma tenta, n-am fost niciodata sportiva. Ma jucam cu chestii statice, iubeam creioanele si cartile de colorat. Imi amintesc ca am avut intr-un an o obsesie pentru o carte, aceeasi, se numea “Cucurigu si Mac-mac”. Cand o terminam voiam alta la fel. Si iar. Si iar. Am avut de minim 6 ori cartea aia, o iubeam din tot sufletul si nu voiam nici sa aud de alta. Desenam printese fara nas (mi se parea ca “nu da bine”), faceam colaje din hartie glasata, faceam “gradinita de papusi”.
La gradinita adevarata nu am vrut. M-a dus o data bunica, la serbarea unei verisoare, se pare ca mi-a placut, asa ca le-am dat sperante. M-a inscris. Gradinita era pe strada paralela, foarte aproape de casa. M-a dus in prima zi, m-a lasat acolo, a facut un ocol prin piata si, cand a ajuns acasa, dupa maxim o ora, m-a gasit in curtea pasarilor, plina de gainat pe sortuletul bleu cu funda la gat. Statusem destul la gradinita, am plecat singura daca am vazut ca nu vine.
Chiar daca eram linistita si ne-sportiva, nu am fost niciodata “fetita” cocheta. Eram un baietoi. Adica nu am fost niciodata genul fustita-clamuta-fundita, cum vad ca sunt, de altfel, toate celelalte fetite (deci, Cami, e congenitala treaba, ce pretentii ai acum de la mine? 😀 ) In general tinuta mea preferata era un trening, ca nu presupunea prea mult chin. Ai mei nu se lasau, evident, am avut un milion de rochite de-alea chinezesti cu coronite de flori brodate pe poale (cele mai “mature” dintre voi trebuie sa le stie). Imi amintesc ca mi-a placut cel mai mult una galben pal, era deosebita, toate prietenele mele aveau roz sau bleu. Aveau viata scurta, sarmanele, ca de indata ce ma imbracau intr-o chestie d-aia eu imi faceam de lucru prin fundul curtii, scurmand vreo groapa, sau la prietenele mele, gainile. Ma intorceam urgent la trening, biata rochita ajungea la spalat si, dupa vreo 2-3 saptamani, devenea impracticabila. Na, nu aveau Persil lichid pentru rufe colorate, spalau cu soda…
In aceeasi perioada mi-am facut papusi singura. Aveam un dulap intreg de jucarii, dar mie mi-au trebuit alea. Mi-am facut un “baietel” dintr-o soseta desperecheata visinie indesata cu vata si o “fetita” dintr-o lamaie imbrobodita cu o batista. Ei erau “copiii mei”, pe ei ii plimbam in caruciorul de jucarie, pe ei ii culcam seara… Mama, venita intr-un weekend, a ramas marcata, saraca. Numai ea stia cate tone de jucarii cara. Acum zice ea ca eram draguta si creativa, dar eu imi amintesc ca s-a uitat ingrozita la mine, cu privirea aia de “copilul asta nu e ok”. Da, mama era genul care isi facea multe griji.
Am invatat sa citesc singurica. Aveam niste carti groase, cartonate, cu poze mari si putin text pe care le “citeam” toata ziua. Stateam sub masa din bucatarie si mai ieseam din cand in cand sa o mai intreb pe bunica sau pe matusa “asta ce litera e?”. Intr-o zi am iesit si le-am citit ce scria acolo. Inventam povesti si le desenam. in general erau “biografii”, adica desenam cate o printesa de cand se nastea pana se marita cu printul 😀
Eram rea si geloasa rau. “Mamaile” mele (adica bunica-mea si sora-sa, Lili, care locuia cu ei) erau doar ale mele. Fereasca Sfantul sa trebuiasca sa le impart 5 minute. O iubeam la nebunie pe vara-mea primara, care era de-o varsta cu mine si am crescut oarecum impreuna, pe principiu “verisoare gemene”, dar ne bateam rau cand venea la bunici. Casa aia era regatul meu. O data a venit o colega tanara de-a bunica-mii in vizita, cu bebelusul in landou. Mai stiti penarele alea de lemn, grele ca naiba, care se gaseau pe vremea aia? Unul d-ala am vrut sa-i arunc in cap amaratului mic, abia a apucat bunica-mea sa intervina. Dar nu eram nici plangacioasa, nici solicitanta, din ce-mi aduc aminte. Imi vedeam de treaba.
Mai am un milion de amintiri, desigur, dar iar o sa-mi spuneti ca scriu prea mult. Una peste alta, uitandu-ma in urma, zic eu ca eram un copil dragut. Era si o poza pe care voiam sa v-o arat, dar am descoperit ca nu mai e pe hard. Daca o recuperez, o incarc.
Edit: Am reusit sa atasez pozaaa!
Voi cum ati fost cand erati mici? Care e cea mai draga amintire?
Teoria Chibritului 
Nu imi aduc aminte mai nimic pana la varsta de 6 ani. Sor’mea tine minte ce facea de la 2-3 ani.
Mama zice ca ma dadeam cu curu de podea cand nu imi convenea ceva.
Nu vroiam sa-mi impart jucariile cu nimeni. Urlam la mama ca mi-au luat jucariile (asta cand eram mai mare si tin eu minte). Asa ca au inceput sa fuga copii de mine sau sa-mi ia jucariile ca sa ma enerveze 😀
Si cu sor’mea eram violenta. Ii dadeam cu jucariile in cap daca nu imi convenea ceva (probabil ca ma razbunam la cat m-a capacit cand eram mai micuta). Fugea la parinti si cand veneau sa ma certe eu plangeam in hohote si scapam. Nu plangeam sa scap, dar la un rac nu poti sa te rastesti sau sa te uiti urat ca plange 😀
Uneori ma ascundeam in sifonier sa nu ma gaseasca si sa ma mustruluiasca.
Cand eram la mamaie la tara ii luam toate baticurile sa ne facem papusi din ele 😛
Eu eram fata in pantaloni (asta cand am inceput sa hotarasc singura cu ce ma imbrac). Jale pe ai mei ca nu vreau fustite sau rochite. Si acum fac “valuri” cand ma vad in fusta/rochie. Le sclipesc ochii :))
Eu am cam fost un copil rau sau rautacios. Cum vrei tu sa-i zici.
Da, pai de pe la 2-3 ani e amntirea aia cu catelul.
Mi-ai adus aminte ca m-am bagat si eu odata in sifonier si am adormit acolo 😀 M-au cautat si la politie si la spitale. Dupa vreo 4 ore am iesit si eu din dulap odihnita 😀
Noi am crescut in mare parte la bunici (cand se imbolnavea bunica mergeam automat la cresa). Ai mei sustin ca eram cea mai “naravasa” dintre surori (suntem 3). Se rugau de mine cu orele sa mananc si dezvoltam adevarate fixatii pentru diverse lucruri (o vara intreaga am pus-o pe bunica sa ma imbrace cu o singura rochita, pe care o spala in fiecare seara).
Imi placea sa fac haine pentru papusi, am invatat de mica sa crosetez si sa impletesc. Am uitat imediat ce-am dat cu nasul de carti. Pe la 5 ani am inceput sa citesc, pe mine m-au invatat ziarele. Tot asa faceam, o intrebam pe bunica fiecare litera pana am reusit sa le invat. Cu scrisul a fost usor imediat dupa aceea.
Eram tare incapatanata si autoritara. Culmea, acum nu prea mai seman cu cea din copilarie.
In schimb, sora-mea mai mica, modelul copilului perfect (jur ca era cuminte rau, e mai mica cu 4 ani si imi amintesc bine) acum e o razvratita si jumatate care ii scoate peri albi mamei.
Vai, Oana, esti sigura ca nu au incurcat copiii cand v-au povestit? 😀 Tu incapatanata si autoritara? Esti blandetea intruchipata…
Mie imi placea cand ma lasau la tara. Acolo era lumea mea, puteam sa imi fac de cap. Doar ca ma lasau cam 2 sapt, vara, cand era cald. Tin minte penarul, al meu era vesnic patat cu cerneala in interior, si tot ceream sa mi-l schimbe!..Eu eram ultra-agitata si ca atare, am avut de cateva ori mana in gips!… In rest tot asa, cu bunica si cu parintii la sf de saptamana.
Eu n-am avut “tara”, bunicii mei erau toti la oras. Dar la Severin, unde am crescut eu, pe vremea aia era oarecum ca la tara. Erau si cartiere de blocuri, dar in partea cealalta a orasului,
Sora-mea(1an si 3luni diferenta intre noi)a fost modelul perfect:blonda cu bucle,ochi albastri si grasuta!Eu am fost contrariul:tuciurie,cheala si plina de bube,mama nu a vrut sa ma recunoasca in spital,a facut scandal cu doctorii si asistentele,ca au facut schimb de copii,in cele din urma a convins-o tata si m-a luat acasa!Am crescut mai mult pe la bunici,pana la varsta gradinitei.Bunica imi povestea ca ma tinea legata de pat si ma spala cu musetel,ca sa mi se curete pielea!
La gradinita ne ducea mama pe la 5-6 dimineata si ne lasa acolo cu femeia de servici.Tin minte ca eram cea mai inalta din grupa si ma tineau mereu in spate si asa a fost si la scoala.De la gradinita plecam singure acasa,asta cand eram mai maricele si sora-mea avea cheia la gat.Ne imbraca mama la fel,ca 2 gemene,tunse f scurt si mai mereu cu pantaloni,nu-mi aduc aminte de rochite sau fustite din copilarie.Aveam o gentuta din piele la gradinita,imi placea tare mult pana ne-au prins niste copii tigani si ne-au furat la amandoua gentutele!:(
Ne jucam in fata blocului.Ne faceam corturi pe langa garduri,pregateam spetacole cu ceilalti copii,cantam,dansam,faceam prezentari de moda,dar nu-mi aduc aminte cu ce anume ne imbracam!Faceam hainute la papusi!
Eram mai mereu singure,nu ne-am inteles asa de bine,ne bateam mereu,a fost asa o concurenta,asta si din cauza mamei mele,acum adulte fiind suntem mai apropiate,dar tot exista o distanta intre noi 2!
Jucaria preferata a fost un landou mic cat palma,l-am avut pana tarziu,dar nu stiu ce sfarsit a facut saracul!Ceva de care imi aduc aminte cu drag este instalatia de craciun,erau niste felinare superbe,iubeam sa vad bradutul cu instalatia aia!
In rest,am petrecut foarte mult timp la tara,cu bunicii,eram multi nepoti,bunica era obosita de noi toti.Am stat asa de mult la tara,cat eram mici ne jucam mai mereu,dar odata devenite maricele eram numai bune de munca si acum urasc sa merg la tara,merg doar in vizita,cateva ore!
Vaaai, ce simpatica ai fost! Chiar as fi curioasa sa te vad acum cu sora-ta. Nu stiu cum e ea, dar tu sigur esti frumoasa!
Multumesc!Suntem ok amandoua,ea seamana foarte bine cu tatal meu,iar eu cu maica-mea!Maica-mea isi renega propria gena!:))))))))
Cand eram mica, eram o mancacioasa.Da, mancam de rupeam. Parintii mei si acum isi aduc aminte o faza si rad mereu, si anume, intr-o dim cand inainte sa plec la gradi am intrebat-o pe mama ce mi-a pus la ghiozdanel, ea mi-a raspuns: biscuitei, pt ca micul dejun l-ai luat acasa(si ai mancat bine) iar pranzul il iei tot acasa, asa ca… La care eu, am raspuns iritata: doar biscuiti, si mancare, mancare, nu? (faza asta mi-o aduc si eu aminte, parca ma vad in hol, suparata, ca nu mi-a pus si mancare,mancare:)))
Odata ce am mai crescut, imi placea, ca, marea majoritate a timpului cat parintii erau la serviciu, stateam cu mamaie. Si ea draguta cand venea timpul mesei, ne intreba: ce vreti sa mancati? iar noi spuneam : cartofi prajti! si ea de fiecare data spunea: pecioici sa fie, atunci! Asa ca am mancat cartofi prajiti mica de mi-au iesit pe nas:))
Ce mai era frumos si imi aduc cu drag aminte: iarna, …cand stateam toata ziulica pe sanie si cand intram la mamaie cu veri mei, seara, ne cocotam toti in varful patului(asa cum zicea ea) si asteptam sa ne puna mamaie magiun pe paine, si punea si noi mancam si punea si noi mancam de i se lua femeii ca nu ne mai saturam) Era frumos si la lumanre, da, era frumos, ne strangeam toti si ne jucam, povesteam, radeam.
Tot de iarna legat (ca tot sunt aici), imi aduc aminte ca ma imbraca mama, cand ieseam pe derdelus de ziceai ca sunt MEMO, si acum ii zic. Ma imbraca gros,imi dadea o suba groasa pe mine si un ‘ tuci’ pe cap grooooos de imi lua capul foc, iar cand era vb sa ma dau pe sanie, nu puteam sa ma invart ca daca eram MEMO. Alta faza: in fata casei, era o cismea, si cand se intuneca, ieseam tiptil si dadeam drumu’ la apa sa curga , si curgea toata noaptea. Dim se trezea mamaie si bombanea si zicea : “ai focului de copii tampiti, cum dau ei drumu’ la apa nici nu poti iesi din casa, nici nu mai pot merge la animale:))) …
O alta intaplare tot iarna,si anume: Intr-o dim pe la 10 jumate, impreuna cu niste veri si prieteni, am mers sa jucam hochei. Dupa ce ne-am plictisit, am incpeut sa ne sapam singuri groapa, eu si cu un var de-al meu. Si am dat cu batu’-n gheata de jur-imprejurul nostru pana am cazut.Eu am ramas aninata de gheata, iar varul meu se ducea la fund se ridica si tipa, si asa cam de 10 ori. Pe mine m-a scos vara-mea, m-a tras, iar pe varul meu, l-a scos un nene, care l-a auzit tipand. Eram inghetati ca un….. si speriati de numa. Varul meu dupa ce a fost salvat, inghetat cum era, inloc sa plece acasa, tipa:fesul meu, eu nu plec fara fes(fesul ramasese in apa) A trebuit nenea acela sa ii dea fesul ca nu mai tacea si nu pleca(dar nu pot sa psun ce era la gura acelui nene, ca il enervase rau cu fesul lui, dupa ce ca era inghetat)..
Imi mai aduc aminte ca in vacante, mama ne spunea ca dimineata treb sa ne punem mintea la contribuite si dupa-amiaza e de joaca. Asa ca , imi dadea de rezolvat nu stiu cate prob si exercitii, imi dadea de citit nu stiu cate povesti(depinde cat era de scurta sau lunga povestea) si imi dadea sa si crosetez. Eu ramanand cu mamaie acasa,ma trezeam cu noaptea-n cap, imi faceam repede temele, crostam si plecam la joaca, Veneam, mancam de pranz, apoi iar ieseam, iar mamaie imi zicea: fii atenta cand auzi trenul in gara, ai venit acasa, da? Ca stii ca ma cearta mama-ta. Si asa faceam, ma gasea mama citind cand venea acasa:)))Apropos de citit, bai nu imi placea nici moarta sa citesc, mai bine imi dadeai sa rezolv o culegere de prob si exercitii decat sa citesc>Apoi cu trecerea timpului chiar a inceput sa imi placa.
Eram baietoasa, si acum cand il vede mama pe Ducu zice ca seamana cu mine de numa(macar el e baiat, il prinde) Fiind baietoasa nu imi placea sa port decat pantaloni. Acum nu mai sunt asa, chiar imi place sa fiu eleganta, sa port fustite si rochite. Pe Clara am imbracat-o de mica si eu in rochite si fustite, dar ei chiar ii place, la gradi nu o imbrac niciodata in pantaloni, pt ca nummai daca indraznesc, se lasa cu jale.
Imi mai placea sa dau spectacole! Dadeam spectacole, copiilor mai mici. Piesele de teatru erau inventate de mine, iar ei radeau mereu si abia asteptau sa le spun ca in ziua X avem teatru. Mereu imi aduce mama aminte si imi spune ca am fost o fraiera ca nu am incercat macar sa dau la teatru.
OOOf, cate mai am de spus, dar…paote mai tarziu, gata, Ducu are nevoie de mine
Eu m-am intins, cu amintiri de-ale mele…
Am fost, baietoasa, mancacioasa, rea si nu prea…si nu mai stiu
Vai, ce-mi place cum ai povestit! :* Mai ca-mi vine sa fac articol separat cu comentariul tau.
Eu cred ca toti am fost copii draguti si simpatici. Chiar daca faceam si prostii, chiar daca ne-o mai luam pe coaja, tot draguti eram. Sau asa mi se pare mie acum cand am unul al meu…
‘ai ma….!
vrei sa-ti spun ca am scriiiis inainte acestuiaaaa… dar cand eram asa pe la jumate, a venit Ducu si mi-a dat esc :)))))\Iar apoi cand am vazut ca vrea la aristocrate, m-am intins in graba:)))
Acum am recitit(tot in graba si am gasit greseli, dar ma iertati, voi, am scris veri, si treb verii, si altele(ala care roseste)
Ei, intelegem noi. Chiar mi-a placut mult-mult povestea ta 🙂
Foarte frumos ai povestit. Si eu facem multe ghidusii, o data am plecat dupa taica-miu inot, si aveam 4 ani. Maica-mea care habar-n-are sa inoate statea si tipa pe mal, ca am fost prea rapida pentru ea. M-a scos si pe mine un nene curajos!
Maria, eu stateam la bunici, la bloc, langa CPL, deci la 3 minute de Dunare. Cred ca nu era zi, in vacanta sa nu traversam calea ferata si sa ne balacim, sau sa ne facem de lucru.
Acum, eu nu stiu cum sa ii acord supraveghere maxima lui fiu-miu, dar imi aduc aminte cat de libera am fost eu in copilarie, si cate “minuni” mi se puteau intampla!
Mie mi-era frica de apa si nu ma aventuram, cred ca m-a speriat bunica-mea bine cu copii inecati, in schimb joaca preferata era pe calea ferata, intr-o curba, unde era sa ma calce trenul de nu stiu cate ori ca nu-l auzeam decat cand suna din “goarna” de partea cealalta.
Da, nici eu nu stiu cum am crescut asa liberi si am supravietuit 😀
Hai ca incep si eu sa scriu ( ca tot te recitesc cu bucurie de vreo saptamana 🙂 … )
Asa, eu am copilarit intr-un oras mic, de provincie, dar foarte frumooossss (are si Turn cu ceas 🙂 😛 ). Din cate imi amintesc eu, am fost un copil linistit. Eram, oricum, ca mai mica din grupul de copii, si mereu cand faceam porcarii erau altii inaintea mea mustruluiti.
In 90% din timp locuiam cu bunicii, undeva la casa. Iar casa era situata pe un deal, asa ca iarna noi aveam derdelusul mereu la poarta si, evident, eram tot timpul pe afara (masini treceau rar, putini dintre cei ce locuiau acolo aveau masini). Si noi turnam apa seara peste zapada batatorita pe trotuar, ca sa gasim ‘patinoar’ pana dimineata. Dar nu faceam prea des treaba asta ca sa nu ii suparam cu totul pe cei mari – normal ca patinoarele noastre nu aveau viata mai lunga de cateva ore, mereu arunca cineva nisip ori sare peste gheata 😛
Dar imi amintesc perfect bucuria si entuziasmul cu care vedeam prima ninsoare. In fiecare iarna, mereu, ani la rand. Incepea sa ninga, dimineata, la amiaza, seara…. nu conta cand. Si cand se lasa intunericul, ieseam afara, cu fratele meu si cu copiii de peste drum, la maturat zapada. Intai in curte, apoi pe strada. Aveam numai o lopata de zapada, din lemn, era mare si grea pentru mine – mereu ajungea la fratele mai mare 😛 Si mie, mereu imi revea onoarea de-a lua matura, vai ce nu imi placea …. dar oricum, si daca apucam sa pun mana prima pe lopata, tot nu o puteam manevra de grea ce era (eu fiind o slabanoaga fara putere), si tot la matura ajungeam. Matura de curte era una din nuiele, si aia era grea si tin minte ca daca nu aveam manusi imi zgariam mainile in ea 🙂 Asa ca mergeam sa iau matura ‘buna’, cea pe care o folosea bunica la covoarele bune, alea luate de la marinari – iep, si eu sunt de 30+ . Dupa ce terminam de maturat si in fata caselor tuturor vecinilor pe o raza de 50 de metri, ne apucam de joaca. Faceam cazemate, ne imparteam in 2 echipe si ne bulgaream – fie vorba intre noi, eu nu eram de nici o treaba, mica, prapadita, fara forta, eram buna doar la facut rezerva de bulgari, ca nu eram in stare sa arunc cu putere ori sa nimeresc tinte, nu puteam fugi sa ii prind pe ceilalti, mereu ma prindeau altii si ma frecau cu zapada si scapam doar fiindca se plictiseau ei, copii mai mari, de usurinta cu care ma invingeau, nu prezentam nici o provocare 🙂
Se facea tarziu, noapte si noi eram tot pe strada, uzi la maini si inghetati, obositi deja, stateam doar pe sanii intre poarta noastra si poarta lor si povesteam. Pana veneau ai nostri sa ne bage inauntru la caldura.
Intotdeauna se intampla asa in prima seara cu zapada a fiecarei ierni.
Cred ca strada aia, acei 50 de metri de strada noastra e locul drag al copilariei mele 🙂
Serile de vara tot acolo ni le petreceam, luna mai ne gasea adunand carabusi in borcane de 800 de ml. Ii vanam in jurul stalpului cu bec , ii loveam cu maturile de cadeau saracii ametiti jos, si apoi ii culegeam de pe trotuar fix in borcan. Ii lasam apoi prin curte peste noapte, dar ei evadau mereu din borcane si seara urmatoare o luam de la capat.
Unul dintre lucrurile dragi mie, si atunci dar si acum, era sa umblu desculta. Toata vara umblam desculta, prin curte, pe strada, in gradina…. Senzatia trotuarului cald sub talpi mi-o amintesc si acum. Dar si cea a apei reci pompata direct din gradina noastra, seara cand trebuia sa ma spal de tot praful adunat in timpul zilei…. da, placerea isi are costul ei :)))))
Toamna sculptam dovleci. Nu aveam nici o treaba cu Halloweenul, normal, darbunicii mei aveau o gradina mare mare si, printre altele, cresteau dovleci, bostani de dat la porci. Si pe astia ne ajuta bunicul sa ii sculptam, si seara ii asezam pe acoperisul garajului, la marginea drumului, cu lumanare aprinsa inauntru, sa speriem femeile care veneau de la fabrica din schimbul 2. 🙂 Daaaa, se ‘speriau’ de nu mai puteau, ce sa zic. Oricum, noi ne distram.
Si noi aveam teme de vacanta si mie imi placea tare mult sa le fac. Mai ales sa rezolv probleme la mate. Imi amintesc ca prin clasa a 3-a am primit de Craciun niste caiete cu patratele noi; imi amintesc perfect textura lucioasa a foilor, erau minunate, ca in general hartiile erau din cele care absorbeau cerneala, astea nu erau deloc asa, mi se pareau ‘ de lux’. Si de dragul lor, am stat toata vacanta de iarna in casa si am rezolvat toate problemele dintr-o culegere de matematica galbena cu bufnita pe ea. Da, eram ‘high’ de la caietele alea faine cu carouri gri-verzui. Imi ascuteam creioanele HB la fiecare jumatate de pagina scrisa si scriam si scriam; iar din timp in timp ma opream si rasfoiam paginile scrise, imi placea fosnetul lor si felul in care se curbau usor in sus. Si nu imi amintesc deloc ce altceva am primit atunci de Craciun, sigur am mai primit ceva, caietele erau asa, de umplutura, dar mie alea mi-au ramas in memorie 🙂
Si eu aveam multe rochite. Dar purtam si pantaloni, ca doar mosteneam de la fratele mai mare:) Insa dupa o vreme, nu mi-au mai placut rochitel; primul motiv a fost ca marea lor majoritate erau roz sau rosii (in adolescenta nu am purtat deloc rosu). Al doilea motiv a fost ca nu imi placea cum se vad picioarele mele – ca doua scobitori iesind din ele – asa ca prin scoala generala am evitat cat de mult am putut fustele si rochitele, m-am vindecat abia prin liceu.
Si mai stiu ca eram o mare mare sclifosita la mancare. Aproape nimic nu imi placea. Mancare gatita, mai ales. Din ciorbe mancam doar cateva linguri de zeama chioara, din felul 2 mancam doar sos cu paine inmuiata in el, sau ceva cartofi de erau… MA apuca sfarsitul mesei flamanda; si mergeam si imi aduceam borcanul cu untura din camara si asta mancam, paine unsa cu untura 🙂 Ani la rand am facut asta, cred ca ai mei erau disperati. Iar vara si toamna ma saturam cu verzituri din gradina, mereu mancam fructe verzi (mere, corcoduse, prune, agrise etc), cu cat mai merzi si mai acre, cu atat mai bine. …. sa tot fie atata clorofila cea care m-a tinut sanatoasa in vremea aia 🙂
De mofturile asta la mancare m-am vindecat abia prin facultate … 🙂
Da, cred ca am fost un copil linistit. Cam asa spun si ai mei 🙂
PS. Bine ca ai mei copii nu seamana cu mine la capitolul mancare 😛
Ce ma bucur ca ai scris! Tare mult mi-a placut.Ma bucur ca am scris despre asta numai pentru povestile voastre 🙂
Povesti cu multa zapada. Iti aduci aminte de zapada de la bunici, cand ningea si se punea stratul de cenusa comunista.? Nici nu stiam ca zapada poate fi asa alba si sa tina atat, pana am ajuns in Cluj. Zapada copilariei mele, tinea 1 zi, maxim 2, si desupra era toata pudrata cu un strat negru de praf/ceunusa de la intreprinderile infloritoare din zona….
Cand povestesc fetele, mi le si imaginez in “Iarna pe ulita!”
si mie mi-a placut, tare-tare 🙂
Da, probabil ca de-aia nu-mi place mie iarna acum, ca n-am prea avut parte de ea. Eu am prins o singura data zapada mare, pe la 2 ani, am niste poze d-alea chinuite cu mine ciufuta rau, ma uitam urat 😀
Hai sa-ti mai spun ce jocuri imi mai placeau, na, ca un baietoi ce eram: tzoanca(toata ziua, vara, eram la tzoanca) , cu gornete, pe liene(pe curpeni asa le ziceam noi), de faceam ca toti…, frunza, stai, castelu’ pititea(aaa, stai ca mi-am aadus aminte, jucam odata pititea, si m-am urcat undeva, la cineva, care avea o cabanuta unde isi tine rumegusul, sa ma pitesc. bai, si am calcat pe o lespeda, de unde au iesit muuulte albine, viespe, habar n-am, si s-au napustit pe mine ca in filme. Si ‘toate’ s-au bagat in parul meu, aveam parul de ziceai ca sunt pe bigudiuri.M-am dus la mama urland . Mi le-a scos mama una cate una… de atunci am o frica de eleee) Aveam si momente cand imi placea sa ma joc si cu papusi, sa joc si elastecul, dar mai mult imi placeau celelalte de baietoi.
Am citit articolul dimineata, dar bineinteles ca n-am mai avut timp sa comentez. Inainte sa fug repede in pat pentru ca pic de oboseala vreau doar sa-ti spun ca poza e foarte haioasa, Vladut nu iti e leit, insa asemanarea e totusi izbitoare.
Despre mine – copil: mama si bunica spun ca eram un copil foarte cuminte, genul unde-l pui acolo sta, cica n-am pus mana niciodata pe nimic daca n-aveam voie si altele din aceeasi gama. Se pare ca in afara de problema majora cu mancatul (pentru care imi scot acum parleala, multumesc mamaie ca mi-ai urat de 57361584782957 de ori sa am un copil mofturos la mancare) nu au avut absolut nimic de carcotit la adresa mea. Nu-mi aduc aminte, dar imi suna cam freaky toata treaba, cat de cuminte poate fi un copil normal? Exista 2 variante: ori pe ele le-a lasat memoria, ori sunt eu dereglata cumva pentru ca nu-mi imaginez cum dintr-un copil anormal de cuminte poate iesi un adult cu toate tiglele pe casa.
Citind povestea ta mi-am adus aminte cum am invatat eu singura sa citesc (folosind aceeasi metoda) de nevoie, oamenii se saturasera sa-mi citeasca sau sa-mi spuna povesti, iar eu stiu ceream tot timpul.
Mi-au placut rochitele si am urat pantalonii, am suferit mult pentru ca ma tundea mama scurt, pe deasupra mai aveam si parul carliontat si mi se parea ca seman cu o oaie, dar ai mei erau foarte mandri de podoaba mea capilara creata.
As mai avea multe de povestit, dar imi pica ochii asa ca fug. Noapte buna!
Amintiri din copilarie…
Partea frumoasa si nostalgica a copilariei mele a fost la tara ,undeva in Bacau la bunicii mei..cat iubesc aceste amintiri!!
Acolo ma intalneam cu alt nepoti veniti la bunici,ne prindea 1 noaptea la “raspinteni” o rascruce de drum povestind,distrandu–ne…Imi amintesc cum ocoleam fantana,crezand pana la 10 ani ca daca ma apropii de ea ,va iesi lupul de acolo.Era o masura de siguranta a bunicii sa nu ma aplec si ,Doamne fereste..
Imi amintesc cu drag cat de bucuroasa eram cand aveam musafiri,unchii si matusile mele ,verisorii mei…Imi aduc aminte cu ce nas rosu am venit dupa ce m-am impiedicat de sarmele de la vie,in disperarea mea de a ma ascunde cand m-a jucam de a Ascunselea..cum jucam cu ceilalti, Ratele si Vanatorii , Tara tara vrem ostasi!.
Acolo am invatat sa scriu si sa citesc de pe ziare,de era invataroul mirat ca stiu sa citesc,desi nu mergeam la scoala.Asa ca a gasit de cuviinta sa o roage pe bunica sa ma inscrie.Eu am inceput scoala in februarie ,nu in septembrie!
Acolo am gasit eu dragoste,de acolo am echilibru,putere,omenie.Bunicii mi-au dat pe langa casa si masa si puterea de a trai,de a merge mai departe…mi e dor de locuri,dar si de oameni, pe care pe unii dintre ei ii mai intalnesc doar in vis 😦
M-am blocat…atat pot sa mai zic..ca ce a fost frumos in copilaria mea acolo am trait!