Tags

Asta e traditionalul articol de “Urasc iarna!”. Nu, eu chiar o urasc. Din adancul sufletului meu. Adica nu ma bucur nici daca ninge de Craciun cu fulgi mari ca in povesti. Nu ma bucur niciodata de zapada. Nici cand eram mica nu ma bucuram. Povesteam saptamana trecuta ca am niste poze din nameti pe la mama, eram imbufnata tare. Norocul meu ca am crescut intr-un oras cu climat submediteranean, parca asa ii zice, unde cresteau smochini si roscovi si ningea o data la 3 ani. Tare mult imi placea.

Anul asta mi-am amintit de ce urasc iarna in mod special. Nu cu nametii am cea mai mare problema, nici cu frigul, ci cu gheata. Ma rog, cu alunecusul. Stiti oamenii aia care se bucura de nu mai pot cand vad primele petice de gheata si se dau fericiti pe ele? Da, si eu ii stiu. Eu sunt la polul opus. Orice petic de gheata in mintea mea are gravat “fractura” pe el. Cand tot orasul e un patinoar, eu sun la ortopedie sa fiu sigura ca sunt acolo si ma asteapta. Bine, exagerez, dar nu inseamna ca nu schiopatez minim 2 saptamani pe iarna din cauza ghetei. Nu inteleg cum se tin oamenii bipezi pe ea. Anul trecut mi-am rupt… coada si rotula pe gheata. Adica prima data am luat-o pe fund cu uggsii mei cei originali in jos, pe panta (ziceti ca sunt cizme de iarna? Really?) A doua oara am reusit sa nimeresc gheata pe treptele din fata casei si am intrat cu genunchiul drept intr-o muchie de ciment. Anul asta am avut vremea ideala: un pic peste zero ziua, un pic sub zero noaptea. Numa’ bine sa se topeasca “minunatia” de zapada si sa inghete noaptea urmatoare temeinic, si tot asa.

Nu, in cazul in care va intrebati, nu m-a tentat niciodata patinajul. Nici skiul, acolo m-au dus ai mei ca “e bine sa mergi la ski” si m-am intors cu prima fractura din viata. Nu-mi place nici la sanie, nu-mi placea nici cand eram mica la derdelus, doar sa fiu trasa de un adult era ok. Presupun ca aia imi placea pentru ca nu mai trebuia sa merg eu pe picioarele mele, ca si acum fac la fel, numai ca am inlocuit sania cu masina de teren si “nu vleau” cu “ai innebunit? Cum sa cobor eu panta asta pe picioare?” In liceu mituiam baietii cu bere ca sa scap de “bulgareala”. Probabil nu a inteles nimeni cum de eram singura care scapa. Pot spune doar atat: m-a costat muuult. Mai tarziu cand mai nimeream cu prietenii pe la munte iarna, eu eram aia care statea in cabana de la baza partiei si astepta sa termine naibii cu skiul ala o data. Urasc iarna si pentru asta: ca ma transforma in sedentara. De obicei nu-s, chiar sunt genul care merge pe jos si se plimba, se catara, ma rog, nu-s sportiva dar sunt oarecum activa. Iarna devin larva.

Mi-as dori sa ma fi facut mama urs, sa hibernez din noiembrie pana da coltul ierbii. Daca as emigra la tropice, iarna ar fi singurul lucru de care nu mi-ar fi niciodata dor. Dar niciodata. Nici dupa 25 de ani nu mi-ar fi dor de un fulg de zapada. Apropo, mai urasc ceva sincer: senzatia aia de fulg de zapada care mi se aseaza peste fata. Vai, o urasc. Cand imi intra in nas si-n ochi si-n gura… bleah!

Voua va mai place iarna in februarie?

19294_461164570609630_21107040_n

Foto: McDonald’s