Tags

Stiti oamenii aia care par sa se fi bagat in fata cand s-a impartit norocul? Cei care invata un singur subiect pentru examen si ala le pica? Da, ii stiu si eu. Nu-s una dintre ei. Nici nu stiu cum e sa-ti mearga totul asa, din prima, dar ma gandesc eu ca m-as plictisi tare.

Eu am functionat toata viata dupa legile lui Murphy. “Daca ceva poate sa mearga prost, va merge. Daca mai multe lucruri pot merge prost, vor merge in cea mai defavorabila secventa.” Povestea vietii mele. Eu sunt cea care, daca nu invata o nenorocire de subiect neinsemnat la un examen, fix ala ii pica. Probabilitatea crestea odata cu importanta examenului, adica la licenta s-a gandit profesorul de la materia obligatorie sa introduca un subiect din afara programei. Pentru ca… asa s-a gandit el in anul ala. Sau pentru ca dadeam eu licenta, luati explicatia care va place.

Eu sunt cea careia ii tranteste pisica usa cand pleaca sa duca gunoiul si ramane in papuci si tricou de casa in noiembrie, la 11 noaptea, sa se descurce. Nu judecati oamenii pe care ii vedeti in slapi si pijamale pe strada, poate nu au fugit de la “glumeti”, sunt doar prietenii mei ghinionisti stapani de patrupede diabolice, care se duc la un prieten care sta in partea cealalta a orasului, pentru ca nu au cum sa gaseasca un lacatus la ora aia. Eu sunt cea careia i se blocheaza toate cheile in broasca intr-o zi, si cum pune altcineva mana pe ele merg. Nu, am incercat cu post, acatiste si dat de pomana, nu merge.

Sa luam de exemplu sarcina. Acea perioada minunata din viata unei femei, in care e radioasa si frumoasa si totul e perfect. Lasam la o parte problemele medicale adevarate, hai sa va povestesc cum a fost la mine: am fost cea mai urata gravida din lume. Pe bune. Mie nu mi s-a curatat tenul, dimpotriva, m-am umplut de bube. Straluceam de la excesul de sebum pe care nu l-am avut niciodata in viata mea, cu exceptia sarcinii. Parul mi-a cazut mai rau, cu toate vitaminele prenatale, mi-era vesnic rau, inclusiv cu doua zile inainte de a naste, aveam o eruptie pe tot corpul pe care o tratam cu mixtura mentolata deci aratam ca si cum m-as fi tavalit prin talc in fiecare zi, aveam esofagita de reflux din cauza careia am tinut vreo luna un fel de dieta Dukan fortata, ca nu puteam inghiti decat piept de pui si muschi de vita, la 3 zile mai indrazneam si-un dovlecel si… au mai fost, dar fie le-am uitat, fie sunt nementionabile. Ok, fiecare gravida mai are una sau alta dintre astea, eu le-am avut pe toate. Si ma mai intreba lumea de ce nu am poze cu mine gravida. Pentru ca nu puteam sta 10 minute fara sa ma scarpin, de-aia. Si pentru ca Photoshopul nu era chiar atat de evoluat pe vremea aia.

Nu mai povestesc cum a fost cand s-au “impartit” copiii ca deja incep sa ma repet. Am un copil tare misto, il iubesc de mor, dar a dormit prima noapte legata pe la 2 ani si 4 luni. Pana atunci mergeam pe strada de ziceai ca sunt in “noaptea mortilor vii”.

Din fericire, cineva pare sa se distreze pe seama mea mult prea bine cand sunt alive and kicking, asa ca in situatiile extreme intervine la fel de prompt, dar in sens invers. Ca atunci cand am refuzat din motive de toane de muiere (pe care le am rar, de altfel) sa ma urc intr-o masina. N-aveam niciun motiv, dar am simtit ca e momentul sa fac o criza de personalitate tocmai atunci. Dupa 60 km, masina respectiva a zburat peste un pod. Sau cand m-am trezit sa merg la baie cu cateva secunde inainte de a-mi lua foc casa. Si au mai fost. Deci ma pot relaxa, prietena mea Karma face doar misto de mine big time, dar ma tine in viata.

De ce am scris despre astea? In primul rand pentru ca am vorbit aseara cu o prietena care aflase o veste proasta despre “why me?”. Mi-am pus si eu intrebarea asta ani in sir, pana m-am lamurit ca e cel mai contraproductiv mod de a-mi trai viata. Nu o sa-mi raspunda nimeni, niciodata. Pentru ca nu exista raspuns. Nu exista alta explicatie pentru “de ce trebuia sa mi se intample mie asta, cand altora le merge atat de usor?” decat ca “shit happens”. Asta e. Poti alege sa plangi sau sa mergi inainte. Daca plangi, te alegi doar cu ochii umflati si starea proasta, nu se schimba norocul, va garantez eu. Cu atat mai putin realitatea “shitty”.

Eu m-am ales din ghinioanele vietii mele cu doua lucruri bune: capul pe umeri si un simt al umorului peste medie. Dupa ani in sir de ghinioane, am descoperit ca asta e solutia castigatoare.

Apoi, am scris asta ca sa va spun ca, din motive ce tin de karma mea, o perioada (scurta, sper), o sa apar mai rar pe aici. Stay tuned, ca apar eu cum am un moment liber. Si comentati, sa stiu si eu ca ati trecut pe aici.