Back on track! Ca sa vorbim de “oamenii virtuali”. Si-anume oamenii de pe net. Eu, personal, m-am saturat sa aud si sa citesc ca oamenii pe care-i cunosti virtual nu-s “reali”, ca sunt niste false relatii si niste “prieteni imaginari”. Pentru ca nu-i asa. Oamenii virtuali nu sunt niste intrupari energetice, nu sunt niste computere, sunt niste oameni la fel ca fiecare dintre noi. Care, dintr-un motiv sau altul, stau in fata unui monitor. Conteaza sau nu asta?
Eu zic ca nu. Nu e un soft cel care le scrie replicile. Sunt tot ei, cei din viata reala. Comunitatile virtuale seamana al naibii de bine cu cele reale. Interactiunea in ele, la fel (chiar daca difera calea pe care se produce comunicarea, continutul e cel care conteaza, nu?). Orice comunitate virtuala are ciudatii ei, nesuferitii ei, insipizii ei, asa cum au si comunitatile reale. De exemplu o firma medie. Cu doi, maxim trei te imprietenesti, cu alti 5-6 iti face placere sa stai la chit-chat la tigara, alti 2-3 iti sunt antipatici de moarte si marea masa iti e indiferenta. Fix acelasi lucru se intampla si intr-un grup virtual. Pe 2-3 iti doresti cu adevarat sa-i cunosti si ii simti “pe aceeasi lungime de unda”, cu alti 5-6 ai iesi la cafea cu placere, de alti doi te-ai ascunde si-n gaura de sarpe, iar pe ceilalti nu-i tii minte prea bine dupa nume, dar daca se intampla sa-ti iasa in cale va salutati si schimbati cateva cuvinte. Ce-i ATAAAT de diferit?
Stiu, o sa-mi spuneti ca oamenii au alta personalitate pe net. Ei bine, nu. Au alta personalitate doar cei care au oarece probleme. Hai sa nu le numim. Daca simti nevoia unei identitati alternative si profiti de ocazie sa ti-o construiesti virtual, atunci nu esti ok. Dar esti la fel de non-ok si in familie, la serviciu, in parc. Se schimba doar unghiul din care privesc ceilalti. Fiecare stie alta versiune, tu ai la fel de multe probleme in oricare dintre “vieti”.
Sa luam cazul meu. Am avut de-a lungul timpului prieteni buni de care fie viata, fie circumstantele m-au despartit. Nu e ca si cum ne-am fi certat sau am fi rupt-o dramatic, pur si simplu asa a fost sa fie. Au fost si cazuri in care am rupt-o dramatic, da. De exemplu prietena mea cea mai buna din toate timpurile, cea cu care am trecut prin cele mai multe intamplari amuzante sau grave, cu care eram in stare sa-mi petrec 5 zile si 5 nopti vorbind, m-a parasit fara explicatii la nunta mea. Just like that. Adica, pur si simplu, nu a venit. Si nu am auzit de ea ever since, nici in ziua de azi nu stiu ce a avut. Altii pur si simplu au ramas in alta etapa a vietii. Chiar daca imi sunt dragi si cand vorbim, o data la 100 de ani, ne simtim ca si cum ne-am fi vazut ultima data alaltaieri la o cafea, nu mai suntem in acelasi loc. Ei (ele) merg in club si pleaca de pe-o ora pe alta la munte, eu sunt “married with child”. Asta e. Nu e nimeni de vina. Altii au ramas langa mine, chiar daca suntem mai departe fizic. Dar sunt putini. Am pierdut prieteni si mi-am facut prieteni noi. Am intalnit oameni care mi-au placut initial, apoi mi-am dat seama ca nu sunt cum i-am vazut prima data. Am intalnit alti oamenii care au inceput prin a-mi fi antipatici apoi i-am indragit. Oamenii se schimba, evolueaza, involueaza, au momente bune, momente proaste. Sunt compatibili apoi devin incompatibili. Asta e viata.
In spatiu virtual a fost cam la fel. Am tot stat prin comunitati virtuale de prin 2007. Intai au fost cele de dieta, apoi de mirese, de mame, acum iar grupuri de dieta. Am intalnit multi oameni antipatici, anosti, plictisitori, enervanti, trolli. Dar am intalnit si cativa care sunt al naibii de reali. Pentru mine nu-s “oameni virtuali”, desi asa a inceput comunicarea mea cu ei (si, uneori, din cauza distantei si a circumstantelor, asa a si ramas). Si da, stiu ca nu sunteti obisnuiti cu articole lacrimogene si sentimentale de la mine, dar asta probabil ca asa va fi. Unii “oameni virtuali” mi-au devenit mai dragi si apropiati decat cei “adevarati”. Unii mi-au fost aproape cand am avut nevoie de ei, cu mai mult entuziasm decat cei reali. Altii au facut gesturi impresionante prin simplitatea si naturaletea lor. Nu voi da nume, se stiu ei (ele).
Cand aveam copilul de o luna, bolnav, nu gaseam tratament in tara si nici nu prea stiam bine ce are, o amica virtuala mi-a trimis medicamente pentru el. Intre timp ne-am cunoscut si in realitate si mi-a devenit mai draga decat imi era atunci. Pentru ca e o tipa misto si desteapta si sunt norocoasa ca am cunoscut-o. O alta a cautat medici care sa-l consulte. Nu am ajuns la ei pana la urma, dar i-am ramas recunoscatoare. O alta prietena virtuala mi-a oferit un job cand aveam nevoie de el. Intre timp mi-a devenit prietena “adevarata” si mi-e draga din tot sufletul, ea imi stie secretele, ea mi-a dat servetele cand eram necajita si plangeam, ea e cea care se gandeste la mine mereu si imi face bucurii cand nu ma astept si ii simt lipsa tare mult de cand am plecat. Sunt bucuroasa ca exista comunicarea virtuala ca sa pot tine legatura cu ea. O alta amica s-a gandit sa ii trimita fiului meu, de la “capatul lumii”, un cadou de ziua lui. Am lacrimat vreo ora in secret cand l-am primit, pentru ca era un gest atat de frumos si natural incat mi s-a parut… wow!
Alta prietena virtuala, pe care am vazut-o fix de 2 ori la cafea, s-a oferit sa aiba grija de copilul meu cand era tata la terapie intensiva. Probabil ca pentru ea afost ceva natural, mie mi s-a parut impresionant si “n-o uit” pentru asta, desi nu i l-am dus pe cap, nu am avut nevoie. A mai facut ea si altele, dar gestul asta mi s-a parut cel mai spectaculos. O alta s-a oferit sa ma imprumute cu bani intr-un moment greu, desi e departe de a fi bogata si ar fi simtit lipsa lor, probabil. Alte doua “fete virtuale” imi sunt dragi pur si simplu, le simt aproape si prietenele mele desi pe una am vazut-o o singura data (pentru ca nu locuieste in tara, altfel probabil ne-am fi vazut mai des) iar pe cealalta niciodata, pentru ca e departe si … n-a fost sa fie. Si, ultima chestie, care mi-a dat si imboldul de a scrie despre asta, a fost faptul ca o fata frumoasa din toate punctele de vedere, pe care o cunosc foarte putin (si ea pe mine la fel, evident), s-a oferit ieri sa imi trimita ceva ce-mi trebuia. Just like that. Pentru ca putea si a aflat ca imi trebuie. Nu a fost nevoie pana la urma, pentru ca demarasem deja procedura de procurare, sa zic asa, dar tot am fost impresionata de gestul ei.
Nu i-am enumerat aici pe toti, intamplarile astea nu au fost unicele. Am cunoscut “oameni virtuali” frumosi. Asta ii face reali. Nu am nevoie sa-i “pipai” ca sa imi dau seama ca exista, ca sunt niste persoane speciale si ca sunt norocoasa sa-i fi intalnit. Nu am nevoie sa-i fi intalnit in lift sau la piata ca sa-mi doresc sa-i cunosc mai bine. Spatiul virtual e doar un alt loc in care poti cunoaste oameni. Toate felurile de oameni. Nebuni, bufoni, trolli, anosti, antipatici… si, printre ei, cei care conteaza. Cei care merita. Sigur ca nu-mi sunt “prieteni” toti cei cu care schimb o vorba. Sunt putini, dar si in viata “reala” sunt la fel de putini. Relatiile din spatiu virtual pot trece “dincolo” la fel ca si cele intre oamenii de care te ciocnesti la serviciu sau la scoala.
Asa ca da, eu o sa merg impotriva curentului si o sa spun ca imi plac tare mult “prietenii mei imaginari”. Aia 1% sau cati sunt ei dintre cei cu care am interactionat. Pentru ca sunt reali, sunt buni, sunt simpatici, ma pot baza pe ei si … pur si simplu pentru ca-mi plac. That’s it!
Teoria Chibritului 
Oamenii sunt reali, comunicarea e virtuala :). Ii lipseste ” eye contact”, tonul, modulatiile vocii, mimica, expresiile, gesturile.
Am scris mai mult ca raspuns, dar am sters ca tuta, asa ca rezum. Mie nu mi se pare esentiala chestia asta. Pe bune. Sunt doar chestii care se spun atat de des incat au devenit “adevaruri”. De fapt, “misunderstandings” din cauza asta se intampla extrem de rar si oamenii destepti le depasesc, in general totul merge bine. In plus, si cu prietenele cu care am inceput prin “eye contact” tot asa comunic, sincer. E mai simplu pentru toata lumea, nici ele nu pot sta cu orele cu telefonul la ureche 🙂
Totally agree!
Si pe mine m-a ajutat cu un medicament apsolut necesar dar care nu se gasea pe piata, o amica virtuala. Nu am pastrat legatura, dar o sa-i fiu vesnic recunoascatoare. Nu am vazut-o in viata mea.
Si mai am cateva si care am interactionat doar virtual, si cu care am facut “click” si imi sunt dragi.
Vai, sunt de rasul lumii azi, scriu si sterg din cauza touchpadului. 😦 Spuneam ca si eu la fel, si, desi mi-ar placea sa beau o cafea cu ele in mod real, daca nu se poate nu ma face la le trec undeva la “periferie”, pentru ca sunt persoane la fel de misto. 😉
Eu mi-am recunoscut pasajul meu (sper!) si m-am topit toata (ma rog, sper ca nu degeaba si ala era chiar pasajul meu :D). Multumesc!
Sunt total in asentimentul tau, si eu am prieteni extraordinar de buni pe care i-am cunoscut in online si pentru mine sunt cat se poat ede “reali”.
🙂 Sigur ca era al tau, esti unica pentru mine! :*
Si eu m-am recunoscut si mi-a crescut pipota si era sa scap o lacrima, dar mi-am revenit repede :)))))))
😉
De acord :). Din online, m-am ales cu:
– 1 buc sot
– 2 buc prietene bune, bune
– alte cateva fete care-mi sunt dragi rau, pe unele am reusit sa le cunosc mai bine si-n viata reala, pe altele nu, insa tot imi sunt dragi si le admir rau
– persoane cu care nu m-am imprietenit online, dar pe care le admir in secret (in ce te priveste, am depasit bariera aia cu admiratul in secret, ai trecut la “dragi si admirate”).
Si astea sunt vremurile pe care le traim, stam o gramada de timp in fata calculatorului, e normal sa existe comunicare virtuala, relatii virtuale samd. 🙂
Pe nebuni, prosti si antipatici ii evit si-n viata de zi cu zi, la fel fac si-n online, cand simt miros de asa ceva :))).
Te pup, Andreea! Multumesc! :*
Da, eu sunt de parere ca lumea se schimba pentru ca asa e firesc si natural si e intelept sa ne adaptam la ea si sa ne reconsideram ideile cand nu mai seamana cu starea de fapt. O sa scriu si despre progresul societatii, ma tot gandesc la asta 🙂
Eu tin sa-ti re-multumesc pentru ajutorul dat pe forum, de f multe ori sfaturile si experienta ta, m-au ajutat f mult.
Eu is o fire prietenoasa, spre excesiv de prietenoasa, dar uite ca nu am cautat niciodata sa merg pana la a-mi intalni interlocutorii virtuali. Poate ca nici nu s-au aratat oportunitatile in acest sens. Nici timpul nu mi-a permis, si sincer mi-a fost frica ca atunci cand i-as intalni poate nu i-as mai placea atat de mult, si relatiile se vor deteriora. Plus ca mai am un principiu, de neincalcat, ce nu vrei sa spui, pentru mine e private, si nu te trag de limba. Nu ma apuc sa chestionez niciodata in lumea virtuala, si nici in cea reala. Iti dai seama de oamenii care pastreaza o unda sanatoasa a discutiei, si nu am nevoie de detalii nesemnificative pentru a-i placea.
S-a intamplat in schimb, in lumea virtuala, de multe ori sa incep sa nu mai plac anumite persoane, datorita “timbrului” conversatiei, narcisismului, sau infatuarii repetate. Ei bine, pot spune ca lor, le-as putea raspunde politicos, dar niciodata nu mi-as mai chinui degetele sa le scriu detaliat. “Certuri” pentru mine in lumea virtuala is ca si inexistente. Am 2-3 neuroni sanatosi, pe care mi-i pastrez in situatile limita din viata reala, nu ma apuc sa ma cert/ciondanesc/acuz/vb urat cu persoanele pe care nu le-am cunoscut vreodata face to face!
O sg data m-am luat de cineva, ca am avut “certitudinea” ca e barbat, si se dadea femeie pe un forum de copii. Am fost depunctata :))) M-am enervat atunci, dar si acum, cred ca “utilizatoarea” era un el!
Ai scris frumos despre prietenele tale virtuale, sigur se vor bucura cand vor citi! Parca o si vad pe Camelia, (desi nu o cunosc personal), ce fericita i-ai facut dimineata! :))
Nu e vorba de tras de limba, nici gand, doar nu crezi ca eu si Cami ne-am interogat reciproc ca sa ne imprietenim. E vorba de un “filtru” pe care ti-l pui sau nu cand relationezi in spatiul virtual. Daca pornesti de la premisa ca oricum nu e ceva real, ca e o lume in care toata lumea are intentii/identitati ascunse etc, evident ca nu mergi mai departe, ca te opresti la o comunicare superficiala etc. La mine mecanismul e de genul “imi place omul asta”, punct. Daca se leaga treaba si lasi lucrurile sa decurga firesc, se intampla. Daca nu, nu. 🙂
Da, e f frumos ce aveti voi. Prietenie la un click distanta si nu numai! Totusi pana sa te imprietenesti cu Camelia, v-ati confruntat in idei, chiar nu mai retin (sper sa nu ma insel, ceva legat de copii), asa am ajuns si eu sa o “cunosc” pe Camelia, prin unul din blogurile tale. Voi aveti o history acolo, un mesaj zilnic, un timp investit reciproc, v-ati cunoscut suficient de mult cat sa deveniti prietene f bune. Dureaza pana iti faci prieteni adevarati, chiar si pe net, ca in viata reala!
Daca e sa o iau asa, o cunosc pe Cami de cand era tanara domnisoara si voia sa-si puna botox, sa fi vazut acolo confruntare de idei 😀 Nu mai stiu ce era cu copiii, o stiu pe Cami de pe forum, mi-a placut de ea de atunci, dar nu s-a legat treaba decat cu cativa ani mai tarziu ca… asa a fost sa fie, cred eu. 🙂
M, da, m-am bucurat foarte tare cand m-am recunoscut in randurile scrise despre mine.
Am citit de vreo 3 ori paragrafele unde se refera la prietenii ei ca sa fiu sigura ca m-am identificat corect, ca prea frumos a scris despre mine si-aveam un dubiu ca poate nu-s eu totusi cea despre care zice atat de frumos. 🙂
M, eu nu-mi aduc aminte exact de episodul in care zici ca m-am contrat cu Maria pe tema copiilor, sau ce-o fi fost.
Voiam sa zic doar ca noi doua ne spunem parerile in discutii la modul serios si fara menajamente gratuite. Niciuna nu suntem genul de “da, Pisi, intotdeauna tu ai dreptate”. Adica daca ea nu este de acord cu un punct de vedere al meu mi-o spune verde-n fata si eu nu ma supar. Daca ajung la concluzia ca are dreptate, i-o dau (dreptatea, zic), daca mai am nevoie de argumente pro parerea ei, i le cer, daca nu-s de acord cu ea nicicum, putem sa traim si cu asta. Si e reciproca treaba.
Asadar, ceea ce ai citit tu pe blogul ei este foarte probabil sa nu fi fost nici pe departe o cearta si doar o discutie obisnuita pentru noi, un schimb de idei pe un subiect asupra caruia, cel putin in momentul de fata, avem perceptii diferite. Dar asta nu ne impiedica sa facem schimb de idei si nu imi amintesc de vreun moment despre care sa spun ca ne-am certat. Na, cred ca suntem suficient de inteligente incat sa ne acceptam reciproc ideile si daca sunt diferite. Si-n plus, chiar daca eu pot fi si certareata, Maria chiar nu e. Si nu e amuzant sa te certi cu cineva care nu stie sa se certe :))
Ok, deja am dat prea multe din casa 😛 Maria, ai cuvantul 🙂
La naiba, asta chiar e dat din casa, Maria! Imi ingropasem asta in cele mai indepartate colturi ale mintii si nu voiam sa-mi mai amintesc de ea vreodata, iat tu vii sa-mi dai cu ea peste ochi, asa, din senin! =))
Dar tot cred ca ar fi fost o treaba daca as fi facut-o si pe-asta, se potriveste manusa cu imaginea mea :))
Da, din casa, de pe-un forum cu ‘jde mii de useri mai precis 😀
Nu pot spune decat ca sunt nespus de fericita ca n-ai facut-o. Ar fi fost naspa sa-ti asezi buzele “picior peste picior” acum :))
Da, ma, dar atunci nu stia nimeni de unde sa ma ia, acum sunt o mica vedeta locala :)) Si-n plus avea efect doar 6 luni si nici macar nu-mi faceam o chestie uriasa, ci ceva discret si finut, exact ca mine, ca sa stii!
Da’ mie-mi placi mai mult asa! 😛
Cami, nu era cearta, era ceva discutie in care aveati cu opinii diferite. Eu nu stiam ca ea are blog, nimerisem total aiurea. Cand l-am descoperit ma apucasem de citit. Tu erai subliniata, aveai “trimitere”, asa ca am intrat sa vad despre cine e vb. Erai tu, sora mea si a Pepsi-ului :)))
Eu cred ca esti o vedeta nationala. Clar te-as recunoaste si pe strada!
Ce frumos ai scris 🙂 Total de acord cu tine, oamenii nu sunt niciodata virtuali, exista doar oameni reali care isi petrec o parte din timp in mediul virtual. Sunt si oameni cu mari probleme, dar si eu sunt de parere ca nu-ti poti ascunde perfect adevarata personalitate pe net, adica daca esti troll in viata reala esti si in online si invers.
Mi s-a spus la un moment dat, cand eram in perioada “roz” ca petrec prea mult timp in lumea virtuala, dar eu zic ca cele 2 prietene pe care le-am castigat au meritat din plin timpul investit acolo. Mai sunt cateva persoane cu care mi-ar fi placut sa interactionez si in real life, tu esti una din ele, la fel si Cami, dar n-au intrat zilele in sac 🙂
Da, Monica, in plus exista oameni care te “pacalesc” si in viata reala destul de bine pana la un punct. Nu stiu daca prietena mea Nicoleta citeste pe aici azi, poate sa confirme ce leapsa ne-am luat amandoua de la o tipa care ni s-a parut a fi o persoana extraordinara cateva luni bune, ne imparteam pachetelul de acasa toate trei si vorbeam toate minunile cu ea, credeam ca avem o relatie extraordinara, si ea era o ticaloasa ipocrita.
Si-s de acord cu tine, cele doua prietene ale tale sunt niste persoane tare faine. 😉
Monica, multumesc. Si eu te plac pe tine, ti-am mai spus-o si cu alte ocazii, si sper sa avem ocazia sa ne cunoastem si in viata reala.
Ce imi place articolul asta!
Si eu am prieteni pe care i-am cunoscut pe net si mi-s dragi tare.
Nu de mult am cunoscut o romanca ce sta in orasul vecin, nu ne putem intalni foarte des din cauza de copii+distanta, dar e fain ca ne putem intalni macar din cand in cand. Parca nu ma mai simt asa straina acum :))
Erai si tu pe undeva pe acolo 😉
Eu?
Am vazut acum :”>
Am un singur cuplu de prieteni pe care ii stimez la fel de mult ca pe tine :*
UN GEST MINUNAT PE CARE IL VOI APRECIA TOTA VIATA L-AI FACUT TU IN CEEA CE MA PRIVESTE.. PT ASTA ITI MULTUMESC SI ACUM!
..asta dincolo de sfaturile pertinente pe care le-am primit cand eram in baby blues.
Feli, ma bucur daca ti-am fost de folos! :*
Desi nu am prieteni facuti in mediul virtual, sunt de acord cu ce ai scris mai sus. Nu am prieteni probabil si pentru ca nu imi permite timpul sa scriu (prin natura muncii mele sunt mult timp la volan si in fabrici) si nici nu ma prea pricep sau ajung prea tarziu la un subiect, mi se pare ca tot ce gandesc eu s-a spus deja. Dar am ajuns efectiv sa plac cateva persoane in mediul virtual, sa le admir chiar. Asa am ajuns de pe forumul roz sa te urmaresc pe diversele tale bloguri, chiar imi pari o persoana misto, la fel si Cami. Altfel mi s-a intamplat sa imi placa diverse alte persoane dar sa constat totusi la un moment dat ca am fost inselata si nu suntem chiar pe aceeasi lungime de unda, dar asta nu le face pe ele mai putin reale sau ok, ci doar incompatibile cu mine.
Multumesc, Anca, pentru cuvintele frumoase pentru mine!
Ce de complimente primesc pe blogul Mariei! Ma simt o deosebita 😀
Cami, esti o deosebita si eu ma laud cu tine! 🙂
Anca, dar in viata reala nu ti s-a intamplat chestia cu incompatibilitatea? Ca mie da, serios, chiar daca nu la modul ala spectaculos la care povesteam mai devreme, dar sa iti dai seama ca nu (mai) esti compatibil cu o persoana care la un moment dat ti-a placut? 🙂
Cred ca poza pe care am shareuit-o si eu ieri (daca si la ea te referi) se referea la genul de oameni pe care ii ai lista de prieteni dar nu ai nimic in comun cu ei si nu interactionati niciodata. Sunt o gramada de oameni care ii adauga pe altii in lista doar asa, ca se o infloreasca. Eu n-am inteles niciodata de ce.
Si eu am prieteni cunoscuti on-line si am ajuns la concluzia ca de multe ori acestia se dovedesc a fi mult mai “reali” decat cei din viata reala.
Oh, dar toata “lumea buna” sharuieste poze de genul asta. Numai una nu m-ar fi facut sa scriu atat 😀
Eu am oameni cu care nu interactionez decat foarte rar, sau poate niciodata in lista de Facebook. Mie nu mi se pare o “lista de prieteni de suflet”, ci o retea, cum i spune si numele. Dintre ei, se aleg o mica parte care imi devin mai mult sau mai putin aproape de ideea de “prieten”, dar asta nu ma face sa ii sterg pe ceilalti pentru ca… nu stiu ce sa zic. Exista retele de oameni care nu “socializeaza”, doar se conecteaza. Gen LinkedIn sau Pipl. In general sunt retele profesionale, dar nici alea nu se fac cu colegii de birou, ci cu oameni pe care ii cunosti mai mult sau mai putin, prietenii lor etc. Networking is power 🙂
Ba da, maria, mi s-a intamplat o singura data sa simt ca pur si simplu nu mai am nimic in comun cu o persoana, a inceput chiar sa ma agaseze. Cred ca relatiile in spatiul virtual pot evolua cam in aceeasi parametri cu cele din spatiul fizic, eventualele diferente nu cred ca sunt semnificative.
Da, asa cred si eu. 🙂
*Maria :).
Sper ca intru macar in categoria de chit-chat acolo, hai tu cu o tigara, eu cu o cioco :))
N-am uitat de cafeaua aia, karma e de vina 😦 Cand o sa reusim sa mergem in Moldova o sa fac presiuni sa dam o tura si prin Iasi. 😉
Si un biscuite, te rog :))
Total de acord cu tine, Maria. Am in viata mea (da, cea “virtuala”) cateva persoane pe care le pot numi fara retinere prieteni, desi nu ne-am intalnit niciodata, nici macar nu locuim pe acelasi continent.
Si m-am mai ales din online cu:
– 2 buc. prietene bune;
– alte cateva fete care-mi sunt dragi, pe unele am reusit sa le cunosc mai bine si-n viata reala, pe altele nu, insa tot imi sunt dragi si tot sper ca ne vom intalni si face to face la un moment dat.
Si nu i-as da pentru nimic in lume, pe niciunul dintre ei (ele).
Sunt relatii care se construiesc in timp, fix in acelasi fel in care mi-am construit si relatiile de prietenie din copilarie/adolescenta, cand nu aveam la dispozitie mediul virtual.
PS: mie mi-au dat cateva lacrimi cand am citit pasajele dedicate fetelor. Foarte “de suflet” cuvintele tale!
Eu tot cred ca nu exista comunicare ” deplina” (nu reusec sa gasesc alt adjectiv, la naiba! :)) ), doar virtuala. Sigur, e o alternativa buna, dar parca nu e completa. Totusi, recunosc ca am cateva prietene bune cunoscute pe net (pe unele inca nu le-am intalnit fizic inca, mi-e frica de accent :)) ), si recunosc ca sunt dependenta de comunicarea virtuala cu ele :). Si ca faptul ca le vad online ma linisteste, cumva…nu sunt singura. Suna cam trist :))
Tu esti una dintre ele :). Si-mi place cum scrii de mor, imi pare tare bine ca te-ai reapucat de scris :).
Vaaaaaaai, cate emoticoane :))
Ce sa fac daca nu ne putem vedea, sa ma pot stramba live =))
Si eu folosesc multe emoticoane, fix de asta, sa transmit cumva ce zic (in viata reala sunt la fel de strambacioasa, gesticulez mult, ma agit, taica-miu zice ca daca m-ar filma cineva cum fac as face milioane de vizionari pe youtube :D). Am mai vorbit si eu cu o prietena virtuala de treaba asta, sau cu mai multe? 🙂 Sunt batrana maica si uit. Stim ce rochii ne luam cand suntem nase, cand ne tundem, ce ne place, ce mancam, ce fac copiii nostri, cum sunt ei, cand se trezesc noaptea si cand pica din pat, la naiba, nu mai zic de chestiile mai personale pe care le stim. Da, ne place sau nu, chiar suntem reale 🙂 . PS. Si eu m-am emotionat cand am citit.
Well, asta am si intentionat, nu ma pricep sa transmit pe moment feelingurile. Nici macar face to face. Macar dupa juma’ de an s-o fac 🙂
Si eu m-am recunoscut, eu sunt cea mai prozaica :D. Dar chiar asa si sunt, ce sa fac? :))