Tags

,

Back on track! Ca sa vorbim de “oamenii virtuali”. Si-anume oamenii de pe net. Eu, personal, m-am saturat sa aud si sa citesc ca oamenii pe care-i cunosti virtual nu-s “reali”, ca sunt niste false relatii si niste “prieteni imaginari”. Pentru ca nu-i asa. Oamenii virtuali nu sunt niste intrupari energetice, nu sunt niste computere, sunt niste oameni la fel ca fiecare dintre noi. Care, dintr-un motiv sau altul, stau in fata unui monitor. Conteaza sau nu asta?

Eu zic ca nu. Nu e un soft cel care le scrie replicile. Sunt tot ei, cei din viata reala. Comunitatile virtuale seamana al naibii de bine cu cele reale. Interactiunea in ele, la fel (chiar daca difera calea pe care se produce comunicarea, continutul e cel care conteaza, nu?). Orice comunitate virtuala are ciudatii ei, nesuferitii ei, insipizii ei, asa cum au si comunitatile reale. De exemplu o firma medie. Cu doi, maxim trei te imprietenesti, cu alti 5-6 iti face placere sa stai la chit-chat la tigara, alti 2-3 iti sunt antipatici de moarte si marea masa iti e indiferenta. Fix acelasi lucru se intampla si intr-un grup virtual. Pe 2-3 iti doresti cu adevarat sa-i cunosti si ii simti “pe aceeasi lungime de unda”, cu alti 5-6 ai iesi la cafea cu placere, de alti doi te-ai ascunde si-n gaura de sarpe, iar pe ceilalti nu-i tii minte prea bine dupa nume, dar daca se intampla sa-ti iasa in cale va salutati si schimbati cateva cuvinte. Ce-i ATAAAT de diferit?

Stiu, o sa-mi spuneti ca oamenii au alta personalitate pe net. Ei bine, nu. Au alta personalitate doar cei care au oarece probleme. Hai sa nu le numim. Daca simti nevoia unei identitati alternative si profiti de ocazie sa ti-o construiesti virtual, atunci nu esti ok. Dar esti la fel de non-ok si in familie, la serviciu, in parc. Se schimba doar unghiul din care privesc ceilalti. Fiecare stie alta versiune, tu ai la fel de multe probleme in oricare dintre “vieti”.

Sa luam cazul meu. Am avut de-a lungul timpului prieteni buni de care fie viata, fie circumstantele m-au despartit. Nu e ca si cum ne-am fi certat sau am fi rupt-o dramatic, pur si simplu asa a fost sa fie. Au fost si cazuri in care am rupt-o dramatic, da. De exemplu prietena mea cea mai buna din toate timpurile, cea cu care am trecut prin cele mai multe intamplari amuzante sau grave, cu care eram in stare sa-mi petrec 5 zile si 5 nopti vorbind, m-a parasit fara explicatii la nunta mea. Just like that. Adica, pur si simplu, nu a venit. Si nu am auzit de ea ever since, nici in ziua de azi nu stiu ce a avut. Altii pur si simplu au ramas in alta etapa a vietii. Chiar daca imi sunt dragi si cand vorbim, o data la 100 de ani, ne simtim ca si cum ne-am fi vazut ultima data alaltaieri la o cafea, nu mai suntem in acelasi loc. Ei (ele) merg in club si pleaca de pe-o ora pe alta la munte, eu sunt “married with child”. Asta e. Nu e nimeni de vina. Altii au ramas langa mine, chiar daca suntem mai departe fizic. Dar sunt putini. Am pierdut prieteni si mi-am facut prieteni noi. Am intalnit oameni care mi-au placut initial, apoi mi-am dat seama ca nu sunt cum i-am vazut prima data. Am intalnit alti oamenii care au inceput prin a-mi fi antipatici apoi i-am indragit. Oamenii se schimba, evolueaza, involueaza, au momente bune, momente proaste. Sunt compatibili apoi devin incompatibili. Asta e viata.

In spatiu virtual a fost cam la fel. Am tot stat prin comunitati virtuale de prin 2007. Intai au fost cele de dieta, apoi de mirese, de mame, acum iar grupuri de dieta. Am intalnit multi oameni antipatici, anosti, plictisitori, enervanti, trolli. Dar am intalnit si cativa care sunt al naibii de reali. Pentru mine nu-s “oameni virtuali”, desi asa a inceput comunicarea mea cu ei (si, uneori, din cauza distantei si a circumstantelor, asa a si ramas). Si da, stiu ca nu sunteti obisnuiti cu articole lacrimogene si sentimentale de la mine, dar asta probabil ca asa va fi. Unii “oameni virtuali” mi-au devenit mai dragi si apropiati decat cei “adevarati”. Unii mi-au fost aproape cand am avut nevoie de ei, cu mai mult entuziasm decat cei reali. Altii au facut gesturi impresionante prin simplitatea si naturaletea lor. Nu voi da nume, se stiu ei (ele).

Cand aveam copilul de o luna, bolnav, nu gaseam tratament in tara si nici nu prea stiam bine ce are, o amica virtuala mi-a trimis medicamente pentru el. Intre timp ne-am cunoscut si in realitate si mi-a devenit mai draga decat imi era atunci. Pentru ca e o tipa misto si desteapta si sunt norocoasa ca am cunoscut-o. O alta a cautat medici care sa-l consulte. Nu am ajuns la ei pana la urma, dar i-am ramas recunoscatoare. O alta prietena virtuala mi-a oferit un job cand aveam nevoie de el. Intre timp mi-a devenit prietena “adevarata” si mi-e draga din tot sufletul, ea imi stie secretele, ea mi-a dat servetele cand eram necajita si plangeam, ea e cea care se gandeste la mine mereu si imi face bucurii cand nu ma astept si ii simt lipsa tare mult de cand am plecat. Sunt bucuroasa ca exista comunicarea virtuala ca sa pot tine legatura cu ea. O alta amica s-a gandit sa ii trimita fiului meu, de la “capatul lumii”, un cadou de ziua lui. Am lacrimat vreo ora in secret cand l-am primit, pentru ca era un gest atat de frumos si natural incat mi s-a parut… wow!

Alta prietena virtuala, pe care am vazut-o fix de 2 ori la cafea, s-a oferit sa aiba grija de copilul meu cand era tata la terapie intensiva. Probabil ca pentru ea afost ceva natural, mie mi s-a parut impresionant si “n-o uit” pentru asta, desi nu i l-am dus pe cap, nu am avut nevoie. A mai facut ea si altele, dar gestul asta mi s-a parut cel mai spectaculos. O alta s-a oferit sa ma imprumute cu bani intr-un moment greu, desi e departe de a fi bogata si ar fi simtit lipsa lor, probabil. Alte doua “fete virtuale” imi sunt dragi pur si simplu, le simt aproape si prietenele mele desi pe una am vazut-o o singura data (pentru ca nu locuieste in tara, altfel probabil ne-am fi vazut mai des) iar pe cealalta niciodata, pentru ca e departe si … n-a fost sa fie. Si, ultima chestie, care mi-a dat si imboldul de a scrie despre asta, a fost faptul ca o fata frumoasa din toate punctele de vedere, pe care o cunosc foarte putin (si ea pe mine la fel, evident), s-a oferit ieri sa imi trimita ceva ce-mi trebuia. Just like that. Pentru ca putea si a aflat ca imi trebuie. Nu a fost nevoie pana la urma, pentru ca demarasem deja procedura de procurare, sa zic asa, dar tot am fost impresionata de gestul ei.

Nu i-am enumerat aici pe toti, intamplarile astea nu au fost unicele. Am cunoscut “oameni virtuali” frumosi. Asta ii face reali. Nu am nevoie sa-i “pipai” ca sa imi dau seama ca exista, ca sunt niste persoane speciale si ca sunt norocoasa sa-i fi intalnit. Nu am nevoie sa-i fi intalnit in lift sau la piata ca sa-mi doresc sa-i cunosc mai bine. Spatiul virtual e doar un alt loc in care poti cunoaste oameni. Toate felurile de oameni. Nebuni, bufoni, trolli, anosti, antipatici… si, printre ei, cei care conteaza. Cei care merita. Sigur ca nu-mi sunt “prieteni” toti cei cu care schimb o vorba. Sunt putini, dar si in viata “reala” sunt la fel de putini. Relatiile din spatiu virtual pot trece “dincolo” la fel ca si cele intre oamenii de care te ciocnesti la serviciu sau la scoala.

Asa ca da, eu o sa merg impotriva curentului si o sa spun ca imi plac tare mult “prietenii mei imaginari”. Aia 1% sau cati sunt ei dintre cei cu care am interactionat. Pentru ca sunt reali, sunt buni, sunt simpatici, ma pot baza pe ei si … pur si simplu pentru ca-mi plac. That’s it!