Tags

Doua luni intregi mi-am tinut gura. Pentru ca, asa cum va povesteam, am oroare de certuri. Imi place sa discut, sa dezbat, sa povestesc, dar in fata unui om cu spume la gura care acuza, jigneste, injura, ma blochez. Nu stiu sa-mi pun poalele in cap si, daca nu ma infurii maxim, nu stiu nici macar sa injur eficient. Eu sunt o persoana politicoasa si educata.

Bun, deci am tacut desi nu mi-a folosit la nimic. Ca tot am fost acuzata, jignita si injurata, default. Ca imi vand tara, ca imi vand sanatatea copilului meu pe un pumn de arginti, ca omor raul si ramul. Cativa (pe care ii respect) s-au gandit sa ma intrebe “Bai, dar ce-i pe acolo pe la voi?”. Le-am zis cat am stiut. Unii nu mai vor sa stie de noi, altii ne-au scos din lista de facebook, unii care tin mai mult la noi se abtin, ii simt ca ar vrea sa ne spuna una-alta dar nu o fac, majoritatea ma spameaza cu linkuri. E dreptul lor si il respect. Dar, dupa 2 luni de trait cu jandarmii langa casa, cu nervii intinsi, in care am trecut impreuna cu ai mei prin disperare, depresie, speranta, furie, frustrare, dupa 2 luni in care m-am simtit, fara exagerare, discriminata, nu de stat, ca ala n-are treaba cu mine, ci de fosti prieteni care nu considerau ca am si eu dreptul sa cred ceva si sa spun ceva, ca doar e un subiect in care o singura tabara are dreptul sa se exprime, pai, la naiba, m-am trezit cu o reactie de genul “This is Sparta!” Si probabil ca oricine altcineva in locul meu ar fi ajuns in acelasi punct, ca oricui i se ia la un moment dat.

Pentru mine, this is home. Locuiesc in Rosia Montana, cu familia mea cu tot, pentru ca eu am ales asta. Pentru ca aici mi-e bine, pentru ca aici am gasit un loc in care m-am simtit acasa si niste oameni despre care v-am povestit, ne-au primit intre ei si ne-au facut “de-ai lor”. Ei sunt ai mei acum si e firesc sa lupt pentru ei, sa-i sprijin si sa-i sustin. Nu m-a obligat nimeni la asta, ca nu ma poate obliga nimeni la nimic, sunt un cetatean liber. Eu nu-s vanduta, pentru ca nu mi-a dat nimeni din Rosia nici macar un leut pana acum. Daca gaseste cineva numele meu pe vreun stat de plata, mestec hartia aia si-o inghit. Si beau si un pahar de apa din iazul de decantare dupa el. Eu gandesc cu capul meu si daca ar fi sa ma vand vreodata, nu as face-o ieftin. I’m priceless, vorba reclamei.

Da, sotul meu lucreaza la RMGC. Si e platit, asa cum si voi sunteti platiti pentru joburile voastre, in baza unui contract de munca pe durata determinata, legal, inregistrat la ITM si pentru care se platesc taxe la buget. Si face chestii de care sunt mandra. Restaureaza case, majoritatea monument istoric. Asa cum sotii si prietenii vostri fac lucruri de care probabil ca si voi sunteti mandri. Si aici se opreste relatia mea cu RMGC-ul, pentru ca nici voi, daca ai vostri lucreaza la Vodafone sau Oracle, nu aveti vreo obligatie morala fata de respectivele corporatii, cu atat mai putin contractuala. Cum v-ati simti daca intr-o buna zi m-as trezi sa va acuz ca sunteti tradatori de tara pentru ca va lucreaza sotii la Orange sau la Renault? Daca vreodata as fi gandit altfel, nu as mai fi stat un minut in plus aici. As fi fost fix in Piata Universitatii scuturand din pet, cu copilul dupa mine.

Dar nu gandesc altfel. Eu am mers in strada cu copilul dupa mine, fara sa ma cheme nimeni, sa-i sustin pe oamenii mei. Astia putini, simpli, majoritatea fara prea multe scoli. Plus cei cu scoli, ca sunt si din aia, si-s mai destepti decat media absolventilor de facultate pe care i-am cunoscut pana acum. Pentru ca-s ai mei si mi-s dragi si cred ca au dreptul la o sansa. Pentru ca traiesc aici si vad, stiu si inteleg mai mult decat multi dintre cei care au auzit de Rosia la 1 septembrie 2013 si habar nu au sa o gaseasca pe harta. Pentru ca mi se pare ca e corect sa vorbesti si sa acuzi numai dupa ce stii bine despre ce e vorba, nu doar citind niste linkuri de pe feisbuc. Si, la naiba, pentru ca sunt un om liber intr-o tara libera si am voie sa cred in orice. La fel ca orice alt cetatean. Nu pentru asta luptam?

Dar eu vreau sa cred sunt o persoana inteligenta si rationala. Si educata, cum spuneam. E drept ca ma apuca si pe mine nervii uneori, si i-as trage una in stilul lui King Leonidas de care pomeneam, cate unuia care-mi mai spune “muriti, ‘re-ati ai dracu!”. Dar nu o fac. Nu cred ca argumentele pot fi inlocuite vreodata prin tupeu si nici ratiunea prin fiere si venin. Nu cred ca intr-o lume asa cum mi-o doresc se poate pune “pumnu’n bot” cuiva. Dimpotriva, asa cum spunea Ion Ratiu, “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” (e furata de la Arhi, nu-s eu asa culta la cap, dar de cand am aflat-o tot vreau sa o spun – later edit: zice husband ca de fapt e de la Voltaire, eu am servit-o cum am aflat-o). Asa ca respect dreptul la opinie al oricui si ii respect pe toti cei care stiu si pot sa-si spuna parerile rational, coerent si civilizat.

Eu nu pot fi acuzata de ipocrizie. Toti cei care ma cunosc, stiu asta. Nu m-am declarat niciodata ecologista, nationalista, hipsterita. Am alte convingeri, alte valori, sunt in stare sa vorbesc despre ele civilizat. I’m with people. Toata viata mea am fost. Aproape toata viata mea am lucrat si am luptat pentru oameni. Ca erau saraci, bolnavi, discriminati, din zone defavorizate. Da, intre un om si-un pom voi alege mereu omul (mai ales daca pentru pomul ala se va planta altul), intre un om si o idee voi alege mereu omul (mai ales cand ideea are de-a face mai putin cu faptele si ratiunea si mai mult cu utopii dragute adolescentine). Iar faptul ca asta fac si declar de cel putin 13 ani, de cand am participat la prima cercetare sociala in zone defavorizate, imi da dreptul sa imi mentin pozitia si opinia, chiar daca sunt in minoritate si trendul e altul.

Deci da, pentru mine oamenii mei sunt mai importanti decat orice altceva. Cred in dezvoltare, cred in bunastare, cred in dreptul oricarui om la o viata mai buna. Cred in faptul ca, daca in anul 2013, putem sa facem ceva ca niste oameni sa o duca mai bine, e absurd sa le spui sa scurme in padure dupa ciuperci de teama unor riscuri pentru mediu. Progresul inseamna riscuri pentru mediu. De cand s-a facut primul foc de pe Pamant si-a aparut riscul teoretic de-a da foc la padure. Asta e viata. Nu sustin nicio persoana, firma, grup financiar. Ca e Steinmetz sau Soros, chiar nu-mi pasa, atata timp cat vine cu o solutie constructiva, nu una indaratnica. Cred in exploatarea resurselor pentru ca nu i-am inteles niciodata pe cei care stau cu banii in saltea si mananca paine uscata. Cred ca oamenii mei au nevoie sa se faca exploatarea in conditii de siguranta. Ca ar trebui sa ne unim fortele (firme, localnici, ong-uri de mediu etc) pentru a se face ceva bun si sigur, in loc sa ne injuram si sa ne acuzam. Sa facem o lege mai buna daca asta e imperfecta, sa supraveghem lucrarile daca nu avem incredere in cei care le fac, sa monitorizam actiunile corporatiei, dar sa o facem, la naiba. Si acum, nu peste 25 de ani, cand Rosia ar fi depopulata, toate casele daramate, toti rosienii imprastiati la spalat de podele prin Spania si copiii lor niste adulti cu probleme care au crescut fara parinti. Dar cred si in dreptul altuia de a-si spune civilizat alta parere.

Deci, daca vreti sa vorbim despre asta, eu sunt dispusa sa o fac. Daca aveti intrebari, eu incerc sa le raspund, ca am citit, aflat si intrebat atat de multe intr-un an jumatate incat cred ca pot macar sa incep sa lamuresc unele mituri urbane actuale. Civilizat, politicos, rational. Daca aveti alte pareri, vi le respect si pot raspunde cu argumente. Pe cei care nu respecta regula jocului si vin cu injurii, acuzatii nefondate si venin, ii banez. Chiar daca e mama sau prieten de 30 de ani. I’ve had enough of that! Probabil imi voi mai pierde cativa prieteni cu ocazia asta. Dar eu chiar am incredere ca mai exista persoane de buna credinta, civilizate si educate, cu care se poate discuta.

IMG_2747

Advertisements