Tags
Nu “sarbatoresc” Valentine’s Day. Asta ca sa ne fie clar. Nu militez impotriva lui in vreun fel, pur si simplu nu-i genul meu de sarbatoare. Probabil ca, pe de o parte, sunt o idee prea “batrana” pentru ea. Daca o prindeam la 14 ani, as fi privit-o altfel. Atunci sigur m-ar fi impresionat un trandafir si-un mutunel de plus care spune “ailaviu”, la 20+ deja aveam alte pretentii de la viata si de la barbati. Apoi, pentru ca, sincer, romantismul ala “clasic”, cu mutunei si lumanarele si prajituri roz in forma de inima nu a fost niciodata genul meu.
Sa nu credeti ca-s vreo bestie pe care daca o tai nu curge sange, am si eu sensibilitatile mele, dar sigur 100 de lumanari roz cu aroma de capsuni si o lenjerie intima rosie din dantela nu se numara printre ele (scenariu real, vechi de peste un deceniu, cu adevarat awkward – mi-era jena si pentru mine, si pentru amaratul care a avut proasta inspiratie). Apropo, chiar exista femei care poarta lenjerie rosie din dantela cand vor sa impresioneze? Fo’ real?! 😀
Deci, nu “vibrez” in vreun fel romantic de 14 februarie. Dar sunt “live and let live” cu ziua asta. Daca pe unii ii face fericiti, pai sa-si daruiasca mutunei cu plasa, cine sunt eu sa judec? Am vazut ieri niste fete (cred ca nu erau inca la liceu), cu “valentinii” aferenti, fiecare cu trandafirasul si prajitura regulamentara, la o cofetarie din Campeni. Erau asa fericite si mandre ca m-au induiosat. Imi imaginam ce emotii au avut dimineata, intrebandu-se daca vor fi “alese” sau nu. Pentru fetele alea m-am bucurat ca s-a inventat sarbatoarea asta, asa importata, corporatista si consumerista cum e ea. Cine sunt eu sa pun standarde de calitate la fericirea oamenilor?
Daca ma scoate ceva din sarite cu adevarat de Valentine’s Day, e replica aia cu “Noi suntem romani, sarbatorim Dragobetele”. Mi se pare cea mai jalnica hipstareala a ultimilor ani. Adica un fel de “noi suntem daci cu cusmele pe frunte, nu putem sa ne dam mutunei de 14 februarie cu toata p*limea, e prea mainstream. Noi ne dam mutunei cu 10 zile mai tarziu, ca asa e hip”
Sarbatoare traditionala? Really, dude? Adica atunci cand erai tu copil venea bunica-tu de la sapa cu buchetul de ghiocei la bunica-ta, pe 24 februarie? O ducea seara la birtul satesc, imbracat in costumul “bun”? Hai, sa ridice un deget cel in familia caruia se intampla asta. Mda, ma gandeam eu…
Dragobetele e, pur si simplu, varul hipster al “plebeului” (de-acum) Valentin. E sarbatoarea celor care tin mortis sa fie altfel. A celor care au senzatia ca se intorc la “radacini” daca o ard in Centrul Vechi imbracati in ie. Presupun ca de Dragobete nu se daruieste ciocolata belgiana, ci turta dulce “traditionala” ungureasca in forma de inima cumparata de la targul de la MTR. Si “mandrele” sunt tare bucuroase ca au primit o bucata de coca naspa, tare si fara gust, nu ciocolata fina ca toate tutele mainstream care nu s-au conectat la spiritualitatea poporului roman. Probabil ca romancele verzi primesc de Dragobete bratari de ata sau samburi de bostan insirati pe sfoara sau ce-o mai fi hip in zilele noastre, nu cercei si inele “adevarate” ca valentinele, si se simt fericite ca ele sunt bio-eco-bullshit.
Nu ma mai innebuniti cu “sarbatoarea traditionala”. Frenezia asta cu Dragobetele a aparut cu cel putin 5 ani dupa primul Valentin, dinspre orasele mari inspre provincie. Imi imaginez ca un hipster pus in incurcatura, care nu stia cum sa impace “capra”, adica o iubita care ar fi vrut si ea sa fie in randul lumii, cu “varza” mainstream-ului, a sapat pana a gasit o sarbatoare pagana obscura prin vreun tratat prafuit si a strigat “Evrika! Acum pot sa o fac fericita pe iuby fara sa ma fac de rahat printre colegii mei anti-corporatisti”.
Cu siguranta, Dragobetele mi-a facut Valentinul mai simpatic. Prefer oricand bucuria simpla si ieftina a unor copii care-si daruiesc inimioare chinezesti care canta enervant, arogantei ipocrite a “dragobetilor”. Ma gandeam ieri ca sunt la un pas de a defila cu o inima rosie de plus in mana, just to make a statement. Personal, Valentinul mi se pare dulce la granita cu diabetul, dar macar e o zi a bucuriei simple, fara a avea aerul ala superior si “judgemental” al Dragobetelui.
Teoria Chibritului 
Degeaba.Tot o bestie ramai 😀 !
Lavi, si bestiile iubesc uneori, tu nu te uiti la desene? 😀
Pe astia fara buletin,ii m-ai inteleg.Dar cand vezi un domn bine imbracat,ce poseda si-o mutra de intelectual cu eternul trandafir rosu intr-o mana,si-un mutzulache-n cealalta…Intotdeauna mi s-a parut o mare tampenie valentinu’,chestie de stors bani.
Cum spuneam, not my idea of romance either, dar daca oamenii-s fericiti, ce treaba am eu? 🙂
Fix asa am si eu parerea despre VDay, am asa un zzzait pe sira spinarii. Asa simte si consortul…. Dar, fiindca avem un pusti care va fi mare crai (sper!!!), ieri dimineata il sunam pe sot si ii zicem, adica fiul ii zice, eu ascultam…
Tati, azi e ziua ingrado, indrogo, indrafo, indratilor, in-dra-gos-ti-ti-lor si vreau bomboane de ciocolata, in forma de inima!
Zis si facut, pretentiile emise, acu ce dam noi la schimb?
Langa chioscul nostru de zi cu zi, vindea o doamna ceva inimioare din hartie ikebana, ceva roz cu alb. Nu as fi ales asa ceva in viata mea, mi se pare chiciul-chiciului, dar totusi erau chiar bine facute, si pentru munca femeii plus ca se potriveau, erau chiar pentru VDay, am luat. Sigur si reactia sotului ar fi, oaaaaaaaau, ce naiba sa fac cu asta?! Pe unde o pun, imi ia ochii. Dar daca scrie I love tati!, parca mai merge.
Seara, el ne-a adus bomboane si o zambila, noi i-am dat felicitarea, si i-am zis lu’ fiu-miu ca in viitor o sa dea si el la fete, sa primeasca dragalasenii in schimb. Asta a fost initierea la 3 ani jumate.
O sa-i zic si de Dragobete, dar o sa-i precizez ca niciunei fete nu-i va placea sa fie fugarita si calcata de toti neciopliti pe pantofi, cum se obisnuia in copilaria mea.
In fine, oricum parerea mea e similara cu a ta, dar cu sigurata trebuie sa fiu deschisa spre nou, ca asta e normalitatea noilor generatii (cred!).
Eu zic ca noi ne permitem sa fim deschise, ca avem baieti 😀
Vai, cat de misto spus! 🙂
Nici eu n-am fost niciodata fana lu’ Vali,dar prin comparatie cu varianta romaneasca,mi-e drag.:))
Eu nu am sarbatorit niciodata sf Valentin.Hai,poate in scoala generala cand imi gaseam banca plina de ciocolata si jucarii de plus. Pe atunci parca mergeau si chilotii de bumbac rosu :))
Sotul e de-al meu: aduce flori pe 10 iunie ca asa ii vine lui,dar pe 14 februarie nici torturat nu ar defila cu banalul trandafir in dinti.Pe mine m-ar umfla rasul sa-mi vina acasa cu flori(nu imi plac),ciocolata(nu mananc) si lenjerie rosie de care nu port.:))
Noi ieri ne-am EKGuit in grup.Tot in spiritul sf Valentin,nu? :))
De bumbac merg si acum, zic, nu mi se pare tragic, dar dantela? Pe bune? Adica femeile poarta asa ceva? 🙂
Eu is more like a black/white/nude kind of girl.Nu apuc sa ajung la material ca ma oripileaza din start culoarea.
Dar ca sa iti raspund,da,am vazut o gramada de tipe in lenjerie rosie de dantela…in anumite vitrine cu lumina asijderea 😀
Nu despre acele tipe vorbeam…
Io 🙂 te-as contrazice, pe ici – pe colo. 🙂
Te rog sa o faci. (Nu de teama contrazicerilor sunt comentariile moderate 😀 )
Eu nu-i inteleg nici pe taran nici pe hipster. 🙂
Daca ar fi cu adevarat indragostiti sau asa de iubitori precum se declara nu ar avea nevoie de O zi pe an sa-si declare ce au de declarat, cu sau fara mutunasi, floricele sau/si inimioare.
Ar face-o in fiecare zi. Cu drag. Cu adevarat.
Asa ca, pentru mine, ziua asta de Valentinz 🙂 si versiunea romaneasca nu sunt decat niste deconturi pentru greselile trecute si viitoare.
🙂
Cred ca privesti prea punctual povestea. Da, probabil ca ar fi si primul meu gand daca m-as trezi cu un buchet imens de flori de Velantainz, dar asta pentru ca ar fi absolut atipic si ciudat. Adica eu nu primesc flori nici de ziua mea 😀
Dar nu stiu cum ar fi sa am 14 ani si sa fie Valentines. Si nu stiu cum ar fi sa fiu indragostita acum de cineva cu care sa nu am o relatie de o gramada de timp si sa primesc flori si bomboane. Sau sa mi se intample asta dinainte ca inculpatul sa aiba timp sa greseasca. Poate atunci as fi fericita. Nu stiu o gramada de lucruri, de aceea am spus ca sunt “live and let live” 🙂
Daca totul s-ar reduce ori la ziua de Velantainz or la ziua cea neaosa 🙂 , da, poate ca privesc lucrurile punctual.
Altfel, viata asta e plina de surprize, majoritatea placute. Ramane sa stim sau sa vrem sa le apreciem :).
Numa’ sa vina alea placute, ca eu jur ca le apreciez 😀
Da, de Velantainz vorbeam, ca asa, in general, “iubirea e un lucru foarte mare” si nu ma bag sa o teoretizez. 🙂