Cazul 1: Aveam un prieten foarte bun cand eram studenta si mult timp dupa- pana a disparut dupa o fata pe undeva prin Cehia si i-am pierdut urma. (Mircea, daca ajungi sa citesti p-aici, I miss you, bro’!). Prietenul meu avea un obicei care imi dadea migrene. Incepea sa iti povesteasca ceva la modul asta: “Am fost ieri undeva, cu o fata, aveam o treaba, m-am intalnit cu cineva si mi-a zis ceva”. Cand il luai la descusut, aflai ca “undeva” era la Carrefour, “o fata” era prietena lui de 2 ani de zile pe care o cunosteam toti, “treaba” era sa cumpere sampon, “cineva” era un coleg (comun) de facultate si “ceva” era ca vine Rammstein (sa zicem) in Romania, chestie care se afla oricum pe toti stalpii bucuresteni. Dar trebuia sa-l descosi bine-bine si cu metoda pentru ca, in principiu, el nu spunea nimic. Nimic-nimic. Cred ca si baietii din “servicii” sunt mai self-revealing decat el. N-am inteles niciodata de ce era atat de secretos in legatura cu toate fleacurile. Isi folosea al doilea prenume cu baietii care ii scriau CD-uri cu muzica (good old times before torrents…), avea o adresa de mail pe care n-am mai putut-o reconstitui neam dupa ce mi-am pierdut contul si a trebuit sa fac altul si sunt 110% sigura ca are un cont de Facebook gen “Dark Anathema Fan” sau “Black Metal Angel”, de-aia nu am reusit sa ii mai dau vreodata de urma…
Cazul 2: Recrutare pentru un post de jurist. Jurist, da, nu oricine. Omu’ care sa se duca in instanta si sa reprezinte interesele firmei in procese de sute de mii de euro sau mai mult.Nu era in fisa postului, dar se subintelegea ca trebuia sa fie “sanatos la cap”. Primesc CV de la doamna “Maria Gabriela”. Corespunde cat de cat profilului, o chemam. La interviu, ca sa sparg gheata cat de cat, o intreb “Maria e numele dvs?”(Na, s-au mai vazut cazuri de familia Maria, nici prin gand nu-mi trecea ca poate fi altfel). “Nu, e prenumele”. Confuzie. De familia Gabriela n-am mai auzit, poate o fi prima. Intreb plina de speranta: “Atunci Gabriela e numele?” “Nu, tot prenumele”. Ma uit ca vitica. Imi explica: “Stiti, nu am vrut sa imi trec numele in CV”.
Mi-au iesit ochii ca la melc, cred, poate colega cu care tineam interviul stie mai bine, oricum, mi-am reprimat cu greu o reactie de genul “Dar de ce, femeie, esti urmarita penal?!” Am reusit sa o intreb pe un ton care nu trada prea mult ce a facut-o sa ia aceasta decizie. “Nu vreau sa se stie ce fac eu”. Pai de ce, cucoana, esti agent Mossad? Vedeta TV n-avea cum sa fie, era departe de Cruduta ca look, performante deosebite in munca parea sa nu aiba, mai degraba genul linistit care trage… “Poate ma cauta cineva pe net si imi gaseste CV-ul si nu vreau”. Bun, din momentul ala din punctul meu de vedere interviul se incheiase, dar am continuat sa o chestionez dintr-o curiozitate clinica. I-am cerut numele. A ezitat o data, de doua ori, i-am zis ca in caz de angajare va fi nevoita sa ni-l dea, oricum. Si l-a rupt din suflet, asa. Apoi am intrebat-o de cele 6 luni de intrerupere din CV, la un moment dat. “N-am lucrat”. De ce? “Am avut o problema” “De sanatate?” (na, trebuia sa stim). Nu… “Atunci? De ce natura?”. “Stiti, nu prea as vrea sa spun…”. Si tot asa. La un moment dat am clacat si am intrebat-o de ce, Doamne, iarta-ma, e atat de secretoasa. Cica nu ii prea place sa vorbeasca despre ea. For God’s sake, femeia aia avea 40 de ani si venise la un interviu de angajare. Inca sunt socata. Evident, nu am mai cautat-o, nu imi imaginez nici acum cum obtinuse primele 2 joburi din viata. Erau atat de disperati incat sa angajeze un candidat care vine la interviu “pleading the fifth amendment“? Ca la asta m-a dus gandul, sa o intreb daca are avocat sau trebuie sa cerem noi unul din oficiu… 😀
De ce v-am povestit de oamenii astia? Ca sa va zic ca nu ii inteleg. Si cu cat ma gandesc mai mult, ii inteleg mai putin. Primul caz era al cuiva apropiat, al doilea era, evident, o exceptie, dar modul de gandire e acelasi. Si e muuult peste puterea mea de a intelege. De ce se feresc oamenii sa dezvaluie banalitati? De ce unii sunt atat de inversunati in a pastra secret orice incat risca sa piarda lucruri importante? Ca un loc de munca mai bun, de exemplu?
Am renuntat sa mai scriu pe blog in mare masura pentru ca familia mea extinsa considera ca “asa ceva nu se face”. Na, a trebuit sa gaseasca unul mai tanar blogul, apoi l-au descoperit si generatia anterioara, si de-aici, vaaaai, a fost o multipla tragedie. Ca vai, cum poti sa povestesti despre tine si copilul tau asa, la toata lumea? Nu, nu i-a ofensat nimic in mod special, dar cum sa citeasca toata lumea ce fac eu? Si pe net. Vai-vai. E rusine. Viata ta trebuie sa ramana numai pentru tine. De ce? Ca asa se face. Asa e bine. N-am avut chef de scandal, ma obosea sa explic, nu am mai scris. Intai am sters articolele personale, apoi nu am mai scris deloc. Se pare ca nici macar ca am facut sirop de casa nu trebuia dezvaluit… Am incercat sa ma mut pe alta platforma, dar nu m-am impacat cu ea. Once a wordpress, always a wordpress! Am renuntat. Domeniul asta l-am facut acum cateva luni. Am renuntat si la el.
Dar treaba asta creeaza dependenta. Pe bune. Ca un fost fumator care moare de pofta cand simte miros de tigara, asa imi venea si mie sa ma infig in wordpress de cate ori citeam un articol care-mi placea pe alt blog. Apoi a venit Cami si m-a ispitit si mai tare, mi-a propus sa scriu un articol pentru blogul ei. God, I loved it! Chiar imi lipsea. Apoi a fost ca o conspiratie. Toata lumea cu care vorbeam ma intreba de ce nu mai scriu. Toata lumea imi spunea ca ii placea ce scriam eu. Si mie imi place sa scriu. Sunt “nescrisa” vorba lui Cami. In plus, chiar nu inteleg de ce nu as face-o. Nu inteleg, oameni buni, dragi rude de sange sau prin alianta! Nu era nimic indecent, imoral sau ilegal in ce am scris pana acum, nu am de gand nici de acum inainte. Nu am povestit despre viata mea intima, despre depozitele bancare, despre boli rusinoase ale mele sau ale altora. Nici nu o voi face. Gata. Am chef sa scriu.
E drept ca nu mi se intampla chestii senzationale, asa ca nu am de gand sa imi fac un jurnal virtual. Nu pentru ca “e rusine”, ci pentru ca ar fi plictisitor. Am incercat de doua ori sa scriu despre temele “majore” din viata mea la momentul ala si a devenit plictisitor chiar si pentru mine. Nu mi se mai pare o idee buna sa-mi fac blog despre copii, chiar daca s-o mai intampla vreodata sa mai scriu despre copilul meu (sau ai altora). Pana la urma, se scrie mult prea mult despre copii si “parenting” in ziua de azi. Si se traieste prea putin, dupa parerea mea 🙂 Nu mi se mai pare o idee buna nici sa povestesc doar despre locul unde traiesc eu, pentru ca mi-am dat seama destul de repede ca mesajul pe care il tramsimteam nu era ceea ce-mi doream eu sa spun. Asa ca o sa “vorbim discutii”, despre ce imi trece mie prin cap in momentul ala. Daca aveti propuneri, simtiti-va liberi sa le faceti.
Bun. That’s all, folks, la treaba. 🙂 Va astept, mai ales pe cei care m-au indemnat sa scriu. Sa cititi si sa comentati.
Maria, zic si aici, ma bucur bucur bucur ca ai iar blog, imi lipsea 🙂 Revin sa ma fac comentaca oficiala la postul asta cand am putin timp.
Te astept! 😉
Bine ai revenit, Maria!
Nu te pot lumina nici macar cat negru sub unghie cu privire la alegerea unora de a fi megasecretosi, pentru ca eu nu sunt asa deloc.
Bine, nu-mi povestesc pe facebook pozitiile in care fac sex, dar nici nu consider orice banalitate a fi secret national.
M-a distrat maxim povestea cu interviul, imi doresc sa fi fost si eu acolo, desi nu garantez ca nu izbucneam in ras.
Nu am printre cunostinte niciun secretos de-asta patologic, slava Domnului! Nu de alta, dar cu siguranta as dezvolta o curiozitate morbida si o nevoie de a-l descoase pana l-as vedea ca se zvarcoleste in chinuri groaznice :))
Alina (Maiev)
Da, mi se pare firesc, e reactia oricarui om normal. Cred ca atragi mai mult atentia si curiozitatea daca esti asa 🙂
Iuuhuu, ce ma bucur ca te-ai apucat din nou de scris!
Te rog, dar te rog rau, rau, de data asta fii statornica! Nu vreau sa mai pun iar suflet in blogul tau si tu sa-l arunci la gunoi 🙂 Na, te-ai convins singura ca treaba asta cu scrisul nu poate fi abandonata odata inceputa. Si chiar e pacat sa te “risipesti” prin tot onlineul cand poti mai bine sa te aduni la tine acasa 🙂
Azi chiar am o zi buna!
Te pup si sper sa te citesc si peste 10 ani aici!
Da, de-aia am renuntat la ideea de “blog tematic”, ca la un moment dat tema se epuizeaza si se duce naibii tot.
Sa stii ca tu esti principala “vinovata” pentru blogul asta. 🙂
Finally! Uelcom bec! Abia astept :).
Te pup, Oana!
Eu as vrea sa am un blog. De fapt am inceput unul despre lucrurile care imi plac, calatoriile sau mancarea. Dar nu-s genul care sa scrie, nu-mi place. Cu greu ma motivez sa scriu review-uri pe trip advisor, site-ul meu de suflet.
Dar ma bucur ca ai inceput tu sa scrii din nou. Te citesc cu placere.
Eu ador sa scriu, asta mi-am dorit intotdeauna (in secret) sa fac. N-am avut niciodata destula incredere sa scriu “cu adevarat”, dar mi-era dor rau de blog. Si de voi 🙂
Good to have you back! :*
Sa stii ca mi-a fost dor de voi.
Si mie mi-a fost tare dor de voi! 🙂
Maria, daca vrei ne sarbatorim blogurile impreuna :)) Organizam o petrecere comuna, iesim mai ieftin :))
Deci, fetelor, ati auzit, la anul pe vremea asta, bautaaaaaa! 😀
Cami, sa stii ca ma vrut sa-i “dau drumul” de ieri dar nu am vrut sa-ti fur aniversarea 🙂
Velkommen tilbake!
Cum zici tu, darling. Nu-mi permit sa te contrazic :))
E de bine 😀
Tu esti nescrisa, eu nevorbita :)). La capitolul asta ne putem completa frumos 😀
Pai te astept, sa vorbesti muuuult! 😉
Ma bucur ca am ocazia sa te citesc din nou:)
Cat despre subiectul de azi, ma regasec partial pentru ca ”I’m a woman of few words” si nu din cauze patologice, zic eu, ci pur si simplu pentru ca sunt o fire foarte introvertita. Insa mi se pare extrem de bizar sa nu iti scrii propriul nume pe CV :)) Si pe de alta parte, nu agreez nici persoanele care impartasesc prea mult despre ele, mai ales in mod nesolicitat 🙂
Simo, introvertit e ok, nu mi se pare acelasi lucru cu secretos. Nici eu nu dau pe dinafara de exuberanta in viata de zi cu zi, sunt mai degraba rezervata. Adica nu ma “bag in seama” decat foarte rar, nu am manifestari extreme decat foarte rar (mai in gluma, mai in serios, trebuie sa te iubesc foarte tare ca sa ma faci si sa-ti sar de gat, dar si sa tip la tine :D). Nu-s o extrovertita. Dar nici nu folosesc termeni nedefiniti ca amicul meu. Adica ori tac din gura, ori zic firesc ce am de zis.
Povesteam la Cami pe blog acum ceva timp, ca daca ma intalnesc cu vecina in lift si ma intreaba unde ma duc, zic unde ma duc, nu “Undeva, am o treaba…” 🙂
Iu huuuuu, bine ai revenit! Asta e cea mai buna decizie, ca si mie imi lipsea scrisul tau, chiar daca nu comentam pe blogurile vechi, te citeam si te apreciam (in secret, ca tot vorbim de secretosi 😀 :))) ). Si zau ca era pacat sa se piarda scrisul tau frumos, coerent, argumentat! Sa fie cum iti doresti tu (eu sunt sigura ca va fi si mai bine de atat).
Pup!
Multumesc, Andreea! Acum, daca tot ai spart gheata si “you came out of the closet” 😀 te astept sa comentezi mai mult. 🙂
Zau asa Maria…Sa povestesti la toata lumea,cum faci tu sirop de casa.Nu ma mir ca au sarit,rudeniile de … in sus.Felicitari duamna!!Sa vezi cand te-or citi iara…
Multumesc! Iti mai zic si tie ca mi-a fost dor de voi… 🙂
PS: Nu am tinut sa impartasesc de data asta cu toata lumea, de-aia mi-am facut pagina de Facebook.
Bine te-am gasit 🙂 Imi place foarte mult cum scrii. Pe cale de consecinta, ma bucur ca te-ai reapucat de scris. La buna recitire! 🙂
Multumesc! Si eu ma bucur ca am revenit 🙂 Te mai astept! 🙂
bine ai revenit!
As vorbi pana as ramane fara saliva. Despre ce vrei tu :))
Marti am avut cazat peste noapte un coleg dw facultate (venise la interviu la job la mine) si era rupt de oboseala si eu si V tot trancaneam. L-am avertizat ca suntem nevorbiti :))), in halul asta am ajuns amandoi.
Trebuia sa ii spui ca asa e obiceiul prin Norvegia, sa vorbesti muuult. 😀
Si eu ma bucur ca ai reinceput sa scrii. Asta e prima veste buna, pe ziua de azi! Poate si despre copii, nu strica sa mai amintesti. Altii sunt in urma si apreciaza sfaturile:)
Eu as scrie generic
O sa scriu cel putin un articol despre copii, ala in care spun de ce nu mai dau sfaturi. Glumesc, o sa fie mai multe. N-am cum sa le evit, chestia asta cu crescutul plodului imi ocupa o parte mult prea mare din viata ca sa pot trece peste.
Yeeeeyyyy!!! Welcome back! Ma bucur mult! Se intelege de la sine ca voi fi o cititoare fidela.
Te pup, Monica! Contez pe tine! 🙂
Mă bucur că ai revenit ! I missed you !
Te pup, Denise!
Ma bucur sa te “revad”. Si inca un blog de care mi-e dor e cel al Denisei. La cat mai multe scrieri.
Si eu ma bucur. Si eu as vrea sa mai scrie Denisa. Si Monica Piscotica
Eu cred ca am pierdut blogul din motivele enumerate de Maria dar in principal din cauza lipsei de subiect. Initial am scris despre Eva insa ulterior am realizat ca nu stiu pe cati ii intereseaza cate parturi a tras fiimea sau ce mofturi face ea la mancare sau mai stiu eu ce. Asa ca am renuntat.
Denisa, mie-mi placea sa citesc ca imi sunteti dragi amandoua, dar inteleg foarte bine ce spui. Din aceleasi motive a “murit” si blogul meu de plodosenii 🙂 Si e mai mult vorba de cum te simti decat de cat public ai cu adevarat…:)
M-ai nimerit…ca intotdeauna . Va pup !
Finally!!!! Welcome back!
Si eu te-am citit din umbra si ce mult imi placea de tine! Vai, ce mult ma bucur!
Te pup, Mela. Sa nu mai stai in umbra!
Eu am citit f putin pe vechiul tau blog. Erau chestii legate de copii si la acel moment nu ma interesau,iar acum prefer sa discut personal cu alte mamici decat sa sap pe net. In plus, vorbesc destul despre copilul meu sau despre alti copii,asa ca pe net prefer sa citesc altceva,ceva care sa-mi bucure cristalinul si sa ma destinda.
Imi place stilul tau la scris si sper sa citesc astfel de articole cat mai des.
La multi ani blogului tau 🙂
Iolanda, m-am lecuit de treaba cu copiii, poti sa treci linistita pe aici. Na, de tot nu o sa ii evit, uneori “nasc” subiecte simpatice, dar sigur nu va fi un blog tematic.
Cu siguranta este un blog pe care o sa-l citesc zilnic. Este normal sa mai scrii cate un articol despre copii si sigur nu ma deranjeaza,ca de… imi plac mai mult copiii de vreo 5 luni incoace :)))
No, bun, si mie imi plac mai mult copiii de 3 ani jumate 😛
Zilele trecute ai scris din nou pe forumul roz, n-am avut buton de like pentru mesajul tau si am regretat, dar mi-am pus iar intrebarea de ce nu mai scrii pe blog. Nu te-am intrebat niciodata pe tine, dar m-am intrebat eu de destule ori 😀 Asa ca atunci cand am primit invitatia pe FB am zambit si m-am gandit “in sfarsit… ” 🙂 Imi place foarte mult cum scrii si ce scrii. Pe un singur subiect m-as certa cu tine pana dimineata, dar in rest ma si enervezi cateodata cat de mult regasesc chestii pe care eu doar le gandesc sau le spun in scrierile tale. N-as putea sa le si scriu asa argumentat si coerent, cum a spus si Andreea, de aia ma enervezi 😀
Te si pricepi, iti si place, asa ca, la multe subiecte! 🙂
PS – poate pui si “Like” 😛
Irina, multumesc din suflet pentru tot ce ai scris. Io nu m-as certa cu tine pentru nimic 😛
De unde se pune “like”?
One of these days…maybe 🙂
Serios, am eu cateva chestii despre care as vrea sa povestesc, dar n-am mai gasit in ultima vreme imboldul de a le pune pe hartie
Monica, te astept. Acum, daca ai zis, te bat la cap pana te tii de cuvant 😛
Bine ai revenit! Te-am citit si o sa te citesc cu placere.
miki
Bine v-am regasit! :*
Bine ai revenit, Maria! You made my day! :*
Ma bucur sa te “vad” aici 🙂
Buna!Ma bucur sa te citesc din nou!Citeam cu drag postarile tale pe forumul roz si de pe blogguri!Ti-am cerut si add pe facebook,dar nu mi-ai dat accept,nu sunt asa de cunoscuta,imi place mai mult sa citesc si mai putin sa comentez!
Bine ai revenit!:)
Bine te-am regasit! Serios? Nu stiu de ce nu ti-oi fi dat accept, in general dau. 😦 Ce nume ai pe FB?
Stefan Carmen!:)
Ia sa caut… 🙂
No bun, acu’ stiu, te-am confundat cu altcineva 😀 Sorry
bine ai revenit, te admir mult inca de cand scriai cu foc pe miresici. m-am bucurat tare cand am afltat ca ai blog despre copii, m-ai ajutat atunci mai ales ca eu am copilul mai mic si tu deja trecusei prin niste experiente si nu vorbeai din carti.
mult spor!