Tags

… not so funny la vremea lor, de fapt. Mi-am amintit de ele citind despre cosmeticiana Magdei, mi-am zis ca trebuie sa vi le povestesc. In ordinea in care s-au intamplat.

*I*

Coafeza care ura parul. Inainte de asta trebuie sa va spun ca eu am un par absolut imposibil. El face intotdeauna ce vrea el, iar vointa lui nu coincide niciodata cu a mea. O prietena cu oarece abilitati care a incercat sa ma tunda mi-a zis ca in viata ei nu a mai vazut par ca al meu, sa sara singur din foarfeca. E ca o sarma, nici cret, nici drept, fiecare fir e autonom si independent si se imbarliga in alta directie. De cand s-a inventat placa treaba s-a simplificat pe jumatate, dar inainte era cosmar. Sa-mi aranjez parul intr-o forma decenta insemna o munca de 2 ore.

Coafeze care sa ma tunda bine… le pot numara pe degetele de la o mana, si imi mai ramane unul ca sa apas pe butonul de la placa. A fost una care a emigrat. Apoi alta care s-a facut “de lux”, de nu mai aveam bani nici de un spalat fara balsam. Spre sfarsitul facultatii, am gasit-o pe Irina… Dom’le, femeia asta facea miracole cu parul meu. Serios. Cand ma ridicam de pe scaunul ei aratam ca din reviste. Cand ma spalam pe cap acasa parul meu se aseza perfect. Altfel, ca nu aveam nici rabdarea nici tehnologia ei, dar statea atat de bine ca nu mai trebuia sa-i fac nimic. Ai zice ca existau toate premisele ca asta sa se transforme intr-o iubire de o viata.

Dar n-a fost sa fie pentru ca, oricat de minunat ma tundea, n-am suportat presiunea psihica pe care o presupunea tunsul la ea. Irina avea o problema: ura parul! Nu stiu ce traume o fi suferit biata femeie, ce probleme avea in viata privata, dar de cand se infigea in parul meu incepea un singur monolog: “Par! Iar par! Toata viata mea numai par am vazut! Nu-l mai suport! As vrea sa fug in lume sa nu mai vad par!” Si uite-asa o tinea, de zici ca era la munca silnica, o condamnase o instanta nemiloasa sa se faca coafeza si sa isi gaseasta job in buricul targului si sa lucreze cu par. Cand ii vedeam in oglinda privirea crancena ma faceam mica, imi venea sa-mi cer iertare ca am parul des (ca periodic mai exclama si “Vai, dar cat par ai!”), mai ca imi venea sa promit ca data viitoare apar epilata pe juma’ de cap ca sa nu o mai supar. La ultimele tunsori intram deja cu un nod in gat si genunchii tremurand pe usa coaforului, de frica sa nu fie tocmai azi, acum, cat stau eu pe scaunul ala, momentul in care Irina cedeaza si imi taie gatul cu foarfeca.

Am parasit-o cu regret cand am simtit ca nu mai rezist presiunii si au urmat 10 bad hair years, pana l-am gasit pe Daniel. El nu uraste parul. Doar se lauda ce bun stilist e el (da, in ultimii 10 ani coafezii au devenit hair-stilists – sau “par-stilisti”, cum le zice nasa-mea, si coaforurile saloane. Ma scuzati…) Pot sa suport, pentru ca Daniel a fost primul din lungul sir ce i-a urmat Irinei care m-a putut tunde intr-un fel in care nu trebuie sa ma chinui 3 ore cu perii si uscatoare.

*II*

Instructoarea rea de musca. 

Iar incep cu o poveste. Io-s antitalent innascut la sofat. Pericol public, spaima soselelor. Am facut scoala de 3 ori. Prima data cu un nene misogin care mi-a explicat pe parcursul celor 30 de ore (30 erau?) cat de tampita si lipsita de talent sunt eu si cum risc sa omor oameni daca imi iau vreodata permisul (s-a dovedit ca nu era departe de adevar, dar asta e alta poveste). Ma rog, nici nu am incercat sa merg la examen. Am zis sa mai “trag o data”. Hai la o femeie, ca femeile sunt dragute si mamoase si te sustin, nu te inhiba. Am gasit-o pe tanti asta, am uitat cum o chema. Draguta, pe la vreo 45 de ani, plinuta, rosu-morcovie in cap, cu o inclinatie deosebita spre hainute sclipicioase.

Primele sedinte au mers struna, tanti ma plimba prin fundul lumii, pe unde nu era trafic, ma invata, nu se enerva, ma incuraja… Apoi, intr-o dimineata, a aparut trasa la fata, cu machiajul scurs, cu ochii dusi, vorba cantecului, suspinand… Mi-a zis sa merg si mi-a povestit ca ea nu mai suporta. Ca e si ea om si barba-so prefera sa iasa cu baietii sau sa se uite la meci decat sa faca amor cu ea. Ca are nevoi si nu mai poate (aici trebuie sa va spun ca eu sunt genul ala de puritana incuiata in ale “vorbitului ca intre fete”, care se ariceste toata la marturisiri de genul asta, daca nu vin de la cineva foarte apropiat. Adica, zau, daca nu suntem cele mai bune prietene chiar nu vreau sa aud, iar daca esti o tantita durdulie in prag de menopauza chiar nu vreau sa mi te imaginez facand sex). Asa ca si-a luat copiii ei (existau “ai ei”, “ai lui” si “ai lor”) si a plecat la ma-sa, ea isi cauta pe altul sa o iubeasca asa cum ii trebuie ei, ca ea are sange fierbinte. Si da-i, si da-i… Era atat de patrunsa de drama ei incat nici cand am pus mainile in cap si am inceput sa urlu ca intra tirul in mine nu si-a amintit ca are niste pedale pe la picioare.

Am lasat-o sa-si caute fericirea. Cum spuneam, am mai facut de 2 ori scoala. Mi-am luat si permisul, dar inca nu stiu sa conduc… Sper ca ea a reusit sa-si gaseasca barbatul navalnic, daca eu nu am reusit sa invat cum sta treaba cu sofatul. Macar una sa fi reusit in viata, vorba ceea,

*III*

Cosmeticiana trista.

Jur ca nu le inventez. Asta e “norocul” meu. Tanti asta lucra la un salon (da, era deja salon, trecusera ani, vorba lui Chirila) langa serviciul meu. La doi pasi, pe drumul spre statia de autobuz. Mai bine nici ca se putea. Mai mult, facea cel mai bestial inghinal total din lume. Era blanda, nimerea temperatura, tragea cat trebuie, ce sa zic, o placere (ma rog, cat poate fi de “placere” pentru cineva fara oarece inclinatii).

Dar avea probleme. Nu sexuale, de suflet. Ea avea un iubi si o soacra. Iubi o iubea mai mult pe soacra decat pe ea. Sau asa simtea ea. Soacra il convoca pe iubi la ea in cele mai nefericite momente. Biata cosmeticiana era un monument viu al durerii. Uneori, dupa ce punea fasia de ceara intr-un loc de unde iti doreai s-o vezi plecata cat mai repede, isi amintea sa il sune pe iubi. Ofta, scotea telefonul din halat, raspundea iubi, incepea sa ciripeasca. Tragea ceara cu telefonul la ureche si umarul ridicat, stiti cum. Ma rugam pentru… sanatatea mea. Reusea, n-am ce zice. Mai punea una. Iubi ii spunea ca diseara merge la ma-sa. Ea ofta, se intuneca la fata, ma smulgea o fasie. Se lamenta, inchidea telefonul, ochii i se impaienjenau, ofta iar, ma punea niste ceara. Apoi incepea sa povesteasca. Muuult. Pana termina si tratamentul facial tot povestea….

Cum sa spun, simpatizam cu biata femeie. Io l-as fi lasat de mult pe pampalau, ea il iubea sincer. Dar zau ca as fi preferat sa o consolez la o cafea, nu in timp ce stateam cu anumita parte a corpului indreptata spre tavan si ea manevra ceara fierbinte pe deasupra. Am parasit-o pentru una mai brutala, dar mai stabila emotional, de pe langa casa…

Cand a fost sa nasc mi-am cautat un ginecolog. Barbat intre doua varste, cu mustata si chelie. Daca era la andropauza habar n-am avut, ca nu o arata. Am aflat despre el doar ca are o fiica rezidenta, cand am nascut…

foto